Și anul acesta, evenimentul a fost onorat de prezența primarului orașului Buftea, Gheorghe Pistol, ca în fiecare an nelipsit de la această ceremonie. Edilul a fost întâmpinat de directorul școlii, prof. Aretinica Rudeanu, care s-a alăturat cadrelor didactice ale școlii și celorlalți invitați, Simona Mocănescu, director financiar al companiei YKK, parteneră în proiectul „Centru școlar pentru susținerea performanței”, inaugurat cu această ocazie, după două luni de „pilotare”, reprezentantul Asociației de Părinți, Călin Cosma, reprezentantul Poliției Buftea, agent șef principal Dănuț Seciu, polițist de proximitate al unității de învățământ și reprezentanta ISJ Ilfov, prof. Rori Gheorghișor.
Școala, locul unde învățăm să fim români
„Sperăm ca această zi să rămână în memoria voastră ca una plină de bucurie și de emoție. Dar și de încredere că sunteți într-un spațiu protector, unde sunteți iubiți și unde sunteți respectați. Un călduros salut părinților și bunicilor care își însoțesc astăzi copiii sau nepoții la școală, care sunt și de această dată, ca de atâtea alte ori, prezenți la evenimentele școlii. Mulțumim părinților care au ales Școala nr. 1, considerând-o o temelie bună pentru viitorul copiilor lor. Școala este locul unde învățăm să fim români în suflet! Să ne respectăm simbolurile naționale. Vă invităm să intonăm împreună Imnul Național. (…) Începem acest an școlar cu 1.056 de elevi, în 37 de clase, 125 numai la clasa pregătitoare și cu 270 de preșcolari, în cele 3 grădinițe arondate, care vor beneficia cu toții de condiții optime de studiu, de profesori bine pregătiți și cu respect față de meseria pe care o practică. Instituția noastră rămâne sub deviza «O școală fără frustrări», deziderat care trece pragul declarativului, cu străduința permanentă a împlinirii. Deschiderea noului an școlar reprezintă pentru cele 52 de cadre didactice ale școlii noastre și pentru personalul auxiliar și nedidactic prilej de bucurie. (…) Va fi, cu siguranță, și acest an școlar unul al roadelor bogate și al împlinirilor” a spus, în deschiderea ceremoniei, directorul școlii, Aretinica Rudeanu.
În continuare, a fost oficiată o slujbă de binecuvântare, cu ocazia deschiderii noului an de învățământ, de către părintele Dragoș Moga și părintele Daniel Marcu. Apoi, părintele Marcu a dat citire mesajului Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Investești în copii, investești în viitor
Prof. Aretinica Rudeanu l-a invitat apoi pe primarul Gheorghe Pistol, „omul care continuă să-și țină promisiunea de a acorda copiilor orașului sprijinul său permanent”, așa cum l-a caracterizat domnia sa.
„Astăzi este prima zi din noul an școlar, o zi importantă pentru noi, deoarece în aceste momente copiii au prioritate. Ca la fiecare început de an școlar, doamna director, împreună cu întreg colectivul didactic și nedidactic, vă întâmpină nu numai cu sălile de curs și manualele pregătite, dar și cu sufletele deschise și urări de bine. Vă spun și eu un bun venit atât pentru elevii preșcolari care calcă pentru prima dată pragul acestei școli, cât și pentru cei care revin. Anul școlar 2017-2018 debutează cu o clădire bine pusă la punct, cu o bază materială corespunzătoare cerințelor unui învățământ de calitate. Primăria Buftea a înțeles că atunci când investește în copii, investește în viitor. Vreau să vă asigur de tot sprijinul meu în toate acțiunile educaționale pe care doriți să le desfășurați. Dragi părinți, vă rog să conștientizați că copiii dumneavoastră primesc o educație de cea mai bună calitate. Dorim ca și de acum încolo colaborarea dvs. cu școala să fie una bună, poate chiar mai bună decât în anii precedenți. (…) Și nu uitați, copiii dvs. sunt și copiii noștri! Faptul că ne aflăm cu toții la acest eveniment demonstrează că acordăm o atenție deosebită educației și înțelegem rolul ei în societate. Vă rog, dragi elevi, să vă înscrieți în Asociația Club Sportiv de Sănătate Voința Buftea, o asociație cu 16 discipline sportive unde toți copiii beneficiază gratuit de pregătire sportivă. De asemenea, vă rog să vă înscrieți la Centrul Cultural Buftea, în Ansamblul «Doina Ilfovului» unde doamna coregraf abia așteaptă să vă învețe dansurile din regiunile frumoase ale țării noastre. Un an școlar frumos, cu rezultate bune de care să ne bucurăm cu toții! Așa să ne ajute Dumnezeu!”, s-a adresat primarul celor prezenți.
Lacrimi și emoții
Primii care au pășit pragul școlii au fost cei mai mici elevi, cei din clasa pregătitoare. Ei au trecut pe sub un frumos arc înflorat, conduși de dascălii lor, emoționați și îmbujorați, unii dintre ei cu obrajii scăldați de lacrimi fierbinți. Îi așteptau clasele frumos împodobite, locul unde vor pătrunde în minunata lume a cunoașterii, conduși de doamnele profesoare. Mulți dintre ei se despărțeau cu greu de părinți, dar în curând vor descoperi că aici, în școală, îi așteaptă ceilalți părinți, dascălii lor, care îi vor îndruma pe cărările vieții la fel de grijulii și iubitori ca și părinții lor de-acasă. Au fost momente emoționante pentru micuții care au trecut într-o nouă etapă a vieții lor neprihănite, cea în care vor învăța să devină oameni de nădejde ai acestei țări. Mult succes!
Sursa: Jurnalul de Ilfov