Pe 10 iunie 2021, ortodocșii au sărbătorit Înălțarea Domnului, consacrată prin hotărârile BOR și ca Ziua Eroilor. înălțarea Domnului se sărbătorește în fiecare an, la 40 de zile de la învierea Domnului, adică la 40 de zile de la Paști. La Monumentul Eroilor din Buftea (Centru) a avut loc joi, de la ora 11.00, un ceremonial militar închinat Zilei Eroilor, prilej cu care primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol, a ținut un emoționant discurs, apoi s-au depus coroane de flori și jerbe. La fel de emoționante au fost și slujba de pomenire a eroilor, oficiată de preoții parohiilor din Buftea, dar și momentele artistice în cinstea eroilor români din Primul și al Doilea Război Mondial.
Autoritățile administrației publice locale au organizat anul acesta programe speciale, orașul Buftea fiind printre localitățile unde, de Ziua Eroilor și înălțarea Domnului, sunt respectate toate elementele solemne specifice activităților comemorative.
Pomenirea eroilor români la praznicul înălțării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Decizia a fost consfințită ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 1999 și 2001.
Pomenirea eroilor români se face de altfel în tot cursul anului, la fiecare Sfântă Liturghie săvârșită în bisericile ortodoxe. Sunt pomeniți „eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s- au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea și demnitatea poporului român”. La ora 12.00, în ziua de joi, 10 iunie 2021, clopotele bisericilor ortodoxe din Patriarhia Română s-au tras în semn de neuitare, prețuire și recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară.
Ceremonia de Ziua Eroilor, organizată de Centrul Cultural Buftea, a început cu intonarea solemnă a Imnului Național al României, urmată de o slujbă religioasă de pomenire a celor căzuți în luptă, oficiată de preoții din parohiile buftene.
“Este ziua în care cu toții cinstim cu inima curată pe toți eroii”
Primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol, gazda evenimentului, a declarat: “Marcăm o zi cu dublă semnificație pentru țara noastră, Ziua înălțării domnului și Ziua Eroilor. Este ziua în care cu toții cinstim cu inima curată pe toți eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile. Comemorăm jertfa celor care au pierit pentru libertatea și independența României. Rememorăm actele lor de eroism, de patriotism și dăruire pentru semeni. Cu prețul vieții lor au apărat, pe câmpul de bătălie, integritatea țării, granițele României și ființa națională. Ziua Eroilor reprezintă prilejul de a rememora faptele eroilor noștri și de a le vorbi copiilor și nepoților noștri despre cei care au căzut pe câmpul de bătălie, despre curaj și patriotism. Sacrificiul eroilor reprezintă măsura iubirii absolute pentru patria mamă. Eroii s-au jertfit pentru idealuri înălțătoare, iar noi avem datoria să ne întărim credința și speranța în fiecare zi. Știuți sau neștiuți, biruitori sau înfrânți, anonimi sau uitați în legendă, ei au intrat în conștiința noastră la fel ca și limba și tradițiile noastre. Comemorăm această zi într-un moment dificil pentru țară, supusă unei pandemii inedite și de aceea adăugăm gândurile noastre bune pentru toți cei care într-un fel sau altul au contribuit la limitarea efectelor pandemiei pe teritoriul național: personal medical, polițiști, pompieri, jandarmi și militari sau simpli cetățeni. Tuturor le transmitem recunoștință și mulțumire pentru că în aceste vremuri grele au rezistat eroic, la rândul lor, într-o luptă surdă menită să salveze vieți. Este datoria noastră să păstrăm și să prețuim valorile națiunii române și să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru ca prin faptele noastră să ne ridicăm la înălțimea virtuților eroilor noștri. Ne aplecăm cu pioșenie și aducem florile recunoștinței la mormintele și monumentele celor care au căzut în Războiul de Independență, în Primul și Al doilea Război Mondial sau la Revoluția Română de la 1989. Dormiți în pace, eroi ai neamului! Ne-ați fost, ne sunteți și ne veți fi exemplu viu și grăitor de sacrificiu suprem pentru binele națiunii, pentru păstrarea libertății, suveranității, a integrității și demnității României. Dumnezeu să odihnească în pace pe ostașii noștri! Hristos s-a înălțat!”
La evenimentul organizat la Buftea au participat, alături de primarul Gheorghe Pistol, viceprimarul Alexandru Vaida și oficialii orașului Buftea, și numeroase personalități ale județului, precum președintele Consiliului județean Ilfov, Hubert Thuma, vicepreședintele CJ Ilfov, Ștefan Rădulescu, prefectul județului Ilfov, Daniel-Tudorel Zamfir, subprefectul județului Ilfov, Andrei Scutelnicu, dar și șefii de servicii deconcentrate.
“Cinstirea eroilor noștri nu vorbește doar despre jertfa lor, ci și despre lecțiile de unitate, sacrificiu și profesionalism pe care ni le-au lăsat drept moștenire și pe care s-au clădit generațiile următoare. Registrul acesta de valori s-a perpetuat, iar acum, în vremuri complicate dar mai pașnice, ideea de eroism capătă în fiecare zi valențe noi. Pe lângă toate aceste lecții, eroii neamului nostru ne-au lăsat un drept de necontestat: libertatea. Pentru asta și pentru tot curajul și sacrificiul lor le suntem profund recunoscători. Am participat astăzi (n.r. – 10 iunie) la festivitățile organizate în orașul Buftea, cu ocazia Zilei Eroilor. A fost o ceremonie plină de emoții și însemnătate, prin care ne-am arătat recunoștința față de militarii noștri pentru eroismul de care au dat dovadă și pentru viitorul pe care, prin jertfa lor, l-au asigurat țării noastre”, a scris Hubert Thuma pe pagina de Facebook a CJ Ilfov.
Moment solemn al depunerilor de coroane
În acordurile “Imnului eroilor”, au fost depuse coroane de flori în jurul monumentului dedicat eroilor din Buftea din partea Instituției Prefectului Județului Ilfov, a Consiliului Județean Ilfov, a Primăriei orașului Buftea, a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ilfov, a Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov, a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, a Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă, cât și din partea Spitalului Buftea, Poliției orașului Buftea, a Poliției Locale a orașului Buftea, a Partidului Național Liberal, a Partidului Uniunea Salvați România, a Partidului Social Democrat, a Asociației Crucea Roșie Română Filiala Ilfov, a Asociației Voința Buftea, a Centrului Cultural Buftea, a Grupului Școlar “Dumitru Dumitrescu”, a Liceului Tehnologic “Barbu A. Știrbey” Buftea, din partea Școlilor Gimnaziale nr. 1, 2, 3 și 4, din partea Grădiniței “Căsuța Copilăriei”, a Palatului Copiilor și Elevilor Ilfov, a Clubului Sportiv Școlar Ilfov, a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați – filiala Ilfov.
Sursa: Jurnalul de Ilfov
In perioada 04.06-12.06.2021 se vor efectua tratamente terestre pentru combaterea insectelor de disconfort (ţânţari adulţi). Dezinsectia se efectueaza cu insecticidul
K-OTHRINE EC 84.