Primăria oraşului Buftea organizează examen de promovare în gradul profesional imediat superior pentru funcţionarii publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului

ANUNŢ

 

În conformitate cu prevederile art. VII alin. (7) şi alin (38) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru modificarea art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 191/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Primăria oraşului Buftea organizează examen de promovare în gradul profesional imediat superior pentru funcţionarii publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului care îndeplinesc condiţiile de promovare, după cum urmează:

 

Nr.

crt

Funcția publică ClasaGrad profesional   deținutStructura funcționalăGrad profesional

după promovare

1.inspectorIprincipalServiciul Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Disciplina în Construcţii

şi Autorizaţii

superior
2inspectorIprincipalServiciul Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Disciplina în Construcţii

şi Autorizaţii

superior
3inspectorIprincipalServiciul Buget Finanţe Contabilitatesuperior
4inspectorIprincipalServiciul Constatare şi Urmărire Debitesuperior
5inspectorIprincipalServiciul Achiziţii Publice, Investiţii, Informatică, Proiecte cu Finanţare Nerambursabilăsuperior
6inspectorIasistentServiciul Juridic Autoritate Tutelară, Registrul Agricolprincipal
7Poliţist localIasistentDirecţia Poliţia Localăprincipal
8Poliţist localIIIprincipalDirecţia Poliţia Localăsuperior

 

Condiţii de participare la examenul de promovare în grad:

Candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute de art. 479 alin. (1), cu excepția literei b) din Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:

  • să aibă cel puţin 3 ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează;
  • să fi obţinut cel puţin calificativul „bine” la evaluarea performanţelor individuale din ultimii 2 ani de activitate;
  • să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată.

Dosarele de înscriere se depun la sediul Primăriei oraşului Buftea în termen de 20 de  zile de la data afişării anunţului, respectiv 24.10.2024 – 12.11.2024. Proba scrisă va avea loc în data de 11.12.2024 ora 11.00, iar interviul va avea loc în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise  la sediul Primăriei Oraşului Buftea.

      Dosarele de concurs trebuie să conţină următoarele documente:

  • Formularul de înscriere ;
  • Copia carnetului de muncă sau, dupa caz, o adeverinţă, care să ateste vechimea în gradul profesional din care se promovează;
  • Copii de pe rapoartele de evaluare a performanţelor profesionale individuale din ultimii 2 ani de activitate;
  • adeverinţa eliberată de compartimentul de resurse umane în vederea atestării situaţiei disciplinare a funcţionarului public, în care se menţionează expres dacă acestuia i-a fost aplicată o sancţiune disciplinară, care să nu fi fost radiată;

Copiile de pe actele de mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

Examenul de promovare se desfășoară la sediul Primăriei oraşului Buftea, Piața Mihai Eminescu, nr. 1, județul Ilfov și constă în 3 probe succesive, după cum urmează:

  1. verificarea eligibilității candidaților, în urma depunerii dosarelor de examen;
  2. proba scrisă în data de 11.12.2024, ora 11,00;
  3. interviul în termenul prevăzut la art. 103 din Anexa nr. 10 a O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Bibliografia şi tematica pentru examenul de promovare în grad profesional din cadrul Serviciului Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Disciplina în Construcţii şi Autorizaţii

1.Constituția României, republicată

 cu tematica  Constituția României, republicată, integral;

  1. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, integral;

  1. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, integral;

  1. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica  partea I,  partea II, partea III, partea IV și titlul I și II  ale părții a VI-a;

  1. Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urmbanismul, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urmbanismul, cu modificările și completările ulterioare, integral;

  1. Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții

cu tematica Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, integral.

Bibliografia şi tematica pentru examenul de promovare în grad profesional din cadrul Serviciului Buget Finanţe Contabilitate

1.Constituția României, republicată

 cu tematica  Constituția României, republicată, integral;

  1. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, integral;

  1. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, integral;

  1. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica  partea I,  partea II, partea III, partea IV și titlul I și II  ale părții a VI-a;

  1. Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, republicată (4), cu modificările şi completările ulteriare, cu tematica Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, republicată (4), cu modificările şi completările ulteriare, integral;
  2. Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare legale, cu modificările şi completările ulterioare,

cu tematica Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare legale, cu modificările şi completările ulterioare, integral .

 

Bibliografia şi tematica pentru examenul de promovare în grad profesional din cadrul Serviciului Constatare şi Urmărire Debite

1.Constituția României, republicată

 cu tematica  Constituția României, republicată, integral;

  1. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, integral;

  1. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, integral;

  1. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica  partea I,  partea II, partea III, partea IV și titlul I și II  ale părții a VI-a;

  1. Codul Fiscal

cu tematica Codul Fiscal, titlul IX;

  1. Codul de Procedura Fiscala

cu tematica Codul de Procedura Fiscala, integral.

 

Bibliografia şi tematica pentru examenul de promovare în grad profesional din cadrul Serviciului Achiziţii Publice, Investiţii, Inforpmatică, Proiecte cu Finanţare Nerambursabilă

1.Constituția României, republicată

 cu tematica  Constituția României, republicată, integral;

  1. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, integral;

  1. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, integral;

  1. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica  partea I,  partea II, partea III, partea IV și titlul I și II  ale părții a VI-a;

  1. Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare,

cu tematica Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, integral;

 

Bibliografia şi tematica pentru examenul de promovare în grad profesional din cadrul Serviciului Juridic Autoritate Tutelară, Registrul Agricol

1.Constituția României, republicată

 cu tematica  Constituția României, republicată, integral;

  1. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, integral;

  1. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, integral;

  1. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica  partea I,  partea II, partea III, partea IV și titlul I și II  ale părții a VI-a;

  1. Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, republicată

Cu tematica Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, republicată, integral

 

Bibliografia şi tematica pentru examenul de promovare în grad profesional din cadrul Direcţiei Poliţia Locală

1.Constituția României, republicată

 cu tematica  Constituția României, republicată, integral;

  1. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, integral;

  1. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, integral;

  1. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica  partea I,  partea II, partea III, partea IV și titlul I și II  ale părții a VI-a;

  1. Legea poliţiei locale nr. 155/2010 republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

cu tematica. Legea poliţiei locale nr. 155/2010 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, integral;

 

Relaţii suplimentare pot fi obținute de la domnul Barbu Dorel, inspector la Primăria oraşului Buftea, Piața Mihai Eminescu, nr. 1, telefon nr. 0318241234, fax 0318241238, sau prin consultarea anunțurilor afișate la avizierul instituției sau publicate pe site-ul oficial www.primariabuftea.ro.