A N U N Ţ
Unitatea Administrativ Teritorială oraşul Buftea organizează concurs de proiecte de management pentru ocuparea funcţiei de Manager al Centrului Cultural Buftea.
Condiţiile de participare la concursul de proiecte de management pentru ocuparea funcţiei de Manager al Centrului Cultural Buftea, sunt următoarele:
- are cetăţenia română sau a unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene;
- are capacitate deplină de exerciţiu;
- întruneşte condiţiile de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul de activitate al instituției, management, juridic, economic, administrativ;
- întruneşte condiţiile de pregătire sau experienţă în management;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei minim 7 ani;
Calendarul concursului:
- 07.2023 –21.08.2023, depunerea proiectelor de management de către candidaţi;
- 08.2023 – 28.08.223, analiza proiectelor de management ;
- 09.2023, susţinerea proiectelor de management în cadrul unui interviu.
Dosarele de concurs se depun la sediul Primăriei oraşului Buftea până la data de 21.08.2023 orele 16.3o şi trebuie să conţină urmatoarele documente:
- Cerere de înscriere;
- Copia actului de identitate ;
- Copiile diplomelor de studii şi ale altor acte, care atestă efectuarea unor specializari;
- Copia carnetului de muncă sau, dupa caz, o adeverinţă, care să ateste vechimea în muncă şi, dupa caz, în specialitate;
- Cazierul judiciar;
- Adeverinţa care să ateste o stare de sănătate şi psihologică corespunzătoare;
- Curriculum vitae;
- Proiectul de management în scris și în format electronic.
Proiectele de management sunt elaborate de către candidaţi fără a fi personalizate, fără a avea semnături şi fără a conţine indicii privind identitatea autorului, cu respectarea cerinţelor din caietul de obiective şi a prevederilor legislaţiei indicate în bibliografie.
Copiile de pe actele de mai sus se prezinta însoţite de documentele originale sau în copii legalizate.
Bibliografia stabilită pentru susţinerea concursului este următoarea:
- Constituţia României;
- Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, partea I, partea III și titlul III ale parții VI;
- Ordinul Ministrului Culturii nr. 2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și desfășurare a concursului de management, a Regulamentului-cadru de organizare și desfășurare a evaluării managementului, a modelului-cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum și a modelului-cadru al contractului de management;
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor de cultură, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa de Urgență a Guvernului nr.118/21.12.2006 privind înfiinţarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii aşezămintelor culturale, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanţa Guvernului nr.27/2002 privind reglementarea activitãţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
- Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată;
- Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
- Codul Muncii.
Relaţii suplimentare se pot obţine de la sediul Primăriei oraşului Buftea, Compartimentul Resurse Umane, Protecţia Muncii, Secretariat.