Vara asta capricioasă a adus zile toride, care au topit parcă şi intenţiile răcoroase ale munţilor. Cu toate astea, sâmbătă, 22 iulie, Buftea a devenit din nou gazda perfectă pentru cei peste 1.000 de iubitori ai sporturilor – fie ei atleţi sau susţinătorii lor, parteneri de viaţă, copii, rude, colegi ori prieteni. Oraşul s-a întrecut pe sine în buna orânduială a acestei minunate tradiţii atletice. Ca organizator, “Pegas Triatlon Club” s-a bucurat şi acum, ca în fiecare an, de sprijinul concret al partenerilor săi tradiţionali: Primăria Buftea – condusă de edilul Gheorghe Pistol, alături de vicele Alexandru Vaida – „Federaţia Română de Triatlon” şi “Bittnet Systems”.
Competiţia, remarcabilă, a adus la starturi cea mai amplă participare sportivă în aer liber, cu public, de până acum. Una cu natura, peste 500 de concurenţi de toate vârstele, amatori sau profesionişti, au participat la eveniment.
Cei tineri ori maturi au trecut prin probele de înot, ciclism şi alergare ale triatlonului. Copiii și-au disputat rapiditatea la crosul special, dedicat lor. Dar indiferent de locul obţinut în clasamente, toţi sunt cei care au biruit. Pentru că, “Prima şi cea mai mare victorie este să te învingi pe tine însuţi”, aşa cum afirma Platon, marele filosof al antichităţii greceşti.
Din cuvântul de întâmpinare al primarului
Primarul Gheorghe Pistol a fost prezent în spațiul pregătirilor pentru concurs, cu minute bune înaintea startului de la ora 9:30. A intrat în dialog cu organizatorii, sportivii ori susținătorii lor, cu copii, părinți, bunici. A fost însoțit de vicele Alexandru Vaida.
Înaintea festivităților de premiere, le-a transmis tuturor mesajul său de întâmpinare: “Vă mulţumesc pentru această participare amplă şi entuziastă. Bine aţi venit sau aţi revenit în oraşul nostru!
Dacă în urmă cu două luni avea loc aici „Duatlonul Balcanic”, organizat împreună cu “Pegas Triatlon Club”, iată acum ne reîntâlnim la triatlon şi ne pregătim pentru semimaratonul din 30 septembrie, unde vă aşteptăm să veniți cu toţii.
Vă mulţumim pentru fair-play-ul de care aţi dat dovadă în această întrecere. Mulţumesc şi organizatorului pentru professionalism, vă felicit pe toți, deopotrivă, participanți și învingători. Vă aşteptăm şi la celelalte manifestări artistice şi culturale organizate în oraşul nostru. Vizitaţi-l, bucuraţi-vă de cadrul său natural, pe care îl ocrotim şi-l păstrăm nevătămat. Şi, amintiţi-vă că în oricare perioadă a anului, vă vom fi o bună gazdă, oricând aveţi nevoie de linişte şi relaxare”.
Copiii, concurenți de nădejde
Starturile alergătorilor copii, pe grupe de vârste – cu începere de la 3 ani – au fost cele mai animate. Din an în an, numărul lor crește simțitor. „Asta e o mare bucurie, pentru noi toți”, a spus Cosmin Rogoveanu, vicepreședinte al „Pegas Triatlon Club”. „În viitor, va trebui să ne pregătim cu schimbări pentru o participare de câteva sute de concurenți. Sau, să alcătuim o competiție pentru ei, exclusivă”, a conchis el.
Idei recente și alte noutăți
Am mai aflat că ediția din acest an a triatlonului a cuprins multe schimbări inedite, apreciate de competitori și asistență. Pentru o vizibilitate mai bună a concurenţilor înotători, balizele de pe lac au fost dublate de patru caiace și două bărci cu motor. Ele au ghidat optim traseele curselor și au supravegheat corectitudinea respectării lor. În plus, au avut echipaje cu salvamari, pentru că „am acordat o atenție deosebită siguranței sportivilor”, a afirmat Cosmin Rogoveanu.
Punctele de hidratare au pus la dispoziția tuturor peste o tonă de apă minerală, mai mult de 700 kg de pepeni verzi, plus alte fructe și biscuiți. Apoi, au fost împărțite sute de casolete cu paste și sos de legume. O surpriză deosebită, mai ales pentru copii, a fost oferită de abțibildurile aplicabile pe piele, cu însemnele evenimentului. Punctele de masaj pentru recuperare, asistat de profesioniști, au fost și ele altă noutate a momentului.
Toți concurenții au primit medalii de participare inedite, pirogravate, iar câștigătorilor li s-au dat diplome, cupe, premii în bani, pungi cu cadouri oferite de sponsorii ediției – produse „Vitalis” ale firmei „Dr. Oetker”, „Redis Nutriție”, sucuri naturale „Sloop” ș.a. Tombola organizată de „Trisport” a oferit un ceas de mână, competițional, marca „Garmin”, în valoare de peste 2.000 de lei.
Sursa: Jurnalul de Ilfov