Se poate și în România, deși nu foarte mulți ne-ar da șanse în acest domeniu. Un eveniment unic și cu un potențial imens de a atrage turiști, dar și miliardari din Orientul Mijlociu va avea loc la Buftea pe 23 și 24 septembrie. Mai exact la Centrul de Fotbal Buftea, FRF – Buciumeni (QR).
Primăria Buftea și Consiliul Județean Ilfov împreună cu Clubul Sportiv Shagya, Federația Ecvestră Internațională și Federația Ecvestră Română au pus la punct, în cele mai mici detalii, cel mai important eveniment de anduranță ecvestră organizat în România. Este vorba despre Campionatul Balcanic de Anduranță Ecvestră care va aduna la start aproximativ 100 de călăreți. Acest sport este preferat în special de șeici și case regale, fiind un sport deosebit de elegant și fascinant în același timp.
Sportivii sunt din România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Slovenia, Serbia, dar și Anglia, Franța, Slovacia, Ungaria și Spania și vor beneficia de cele mai bune condiții. A fost asigurată aceeași logistică folosită și la Campionatul Mondial de Anduranță 2016 din Samorin, Slovacia, adică de cel mai înalt nivel.
Oficialii care vor arbitra vor fi de asemenea dintre cei foarte bine cotați la nivel internațional, iar în cazul în care vreunul din cai nu este în cea mai bună formă fizică va fi îngrijit cu multă atenție, dar nu va fi lăsat să intre în concurs tocmai pentru a nu i se pune viața în pericol.
Sâmbătă la ora 7:00 se va da startul acestui eveniment deosebit.
Probele concursului și programul exact este cel de mai jos:
Sursa: Bugetul.ro