Asociația Club Sportiv de Sănătate Voința Buftea a fost înființată în anul 2012, cu sprijinul primarului Gheorghe Pistol și al Consiliului Local Buftea. În prezent, există 16 discipline sportive, iar sutele de copiii înscriși la diferite ramuri se antrenează cu titlu gratuit.
Palmaresul crește de la an la an, însemnând sute de cupe, medalii și diplome obținute la competiții sportive interne și internaționale, iar orașul Buftea se poate lăuda cu numeroși campioni naționali, europeni și vicecampioni mondiali.
În aceste condiții, este de la sine înțeles că Moș Nicolae a avut toate motivele să își trimită ajutoarele, pe 5 decembrie, la Sala de Sport a Liceului Tehnologic „Dumitru Dumitrescu”, pentru a oferi surprize dulci prichindeilor care, cu susținerea familiilor lor, au înțeles cât de important este sportul pentru devenirea lor și pentru sănătate.
Conform tradiției, înainte de a primi cadourile trimise de Moș Nicolae și de demonstrațiile sportive ale fiecărei ciscipline, talentații artiști ai Ansamblului ”Doina Ilfovului”, ai Centrului Cultural Buftea, condus de profesor coregraf Daniela Mândroc, au venit să susțină sportul prin spectaculoasele lor dansuri populare cu care ne încântă de fiecare dată. La fel au făcut, dar într-un registru modern, și ”Steluțele” Voinței Buftea, talentate dansatoare care au stârnit ropote de aplauze din partea publicului, datorită talentului lor.
Moșul a fost darnic nu doar cu sportivii legitimați la ACSS Voința Buftea, ci și cu toți ceilalți copii veniți la serbare.
Șase noi terenuri de sport acoperite și un bazin de înot
”Avem performanțe din ce în ce mai mari cu acești copii minunați și dorim practic ca antrenorii lor să fie dedicați, chiar dacă au stat până acum în umbră, dar au lucrat intens cu elevii lor, să se ocupe în continuare de formarea lor, pentru a obține performanțe și mai mari decât cele anterioare. Noi, Consiliul Local și Clubul Sportiv Voința Buftea dorim să ne îndeplinim scopul, acela de a dezvolta dragostea pentru mișcare, în vederea întăririi sănătății și a spiritului de fair-play în toate competițiile sportive. Într-o competiție sportivă este foarte important și spiritul de fair-play, iar noi punem accent pe acest lucru, pe modul cum ne prezentăm într-o competiție sportivă. În schimb, am rugat toți părinții să vină alături de club, să îl sprijine, în vederea construirii și realizării unui adevărat parteneriat, din care au de câștigat copiii dânșilor. Noi ne-am declarat foarte mulțumiți anul acesta de rezultatele copiilor. Au tot sprijinul nostru și pentru următorii ani și nu ar avea de ce să nu obțină rezultate bune sau chiar mai bune și în anul următor”, ne-a declarat primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol.
Edilul a anunțat în acest context al implicării pe plan sportiv în viața comunității buftene că obiectivul primăriei și al Consiliului Local este acela de a se construi, în fiecare dintre cele șase cartiere ale orașului, câte un teren de sport acoperit, de tip balon. Acestea s-ar adăuga celorlalte șase terenuri de sport neacoperite care funcționează deja. De asemenea, în prezent se lucrează la un plan de urbanism zonal în vederea construirii unui bazin de înot acoperit, în zona Federației Române de Juniori. Este un proiect prin Consiliul Național de Investiții. ”La fel, tot prin Compania Națională de Investiții, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, dorim să realizăm un teren de fotbal acoperit”, a mai spus primarul.
O comunitate în care performanța este respectată și răsplătită
”Voința Buftea are tot sprijinul meu în toate acțiunile și activitățile pe care dorește să le desfășoare. Dragi sportivi, dumneavoastră sunteți tot ce avem mai bun în această comunitate. Avem din ce în ce mai multe performanțe cu acești minunați copii. Știu că acest lucru nu este ușor, de aceea îi invit pe acei antrenori dedicați, care au înțeles să fie discreți, să lucreze intens cu elevii lor, să fie alături de copii, ca și până acum. Trăiți într-o comunitate în care performanța este respectată și răsplătită. Eu, împreună cu conducerea clubului, doresc să ne îndeplinim scopul, acela de a dezvolta dragostea pentru mișcare. În calitate de primar, am sprijinit și voi sprijini, pe deplin, traiectoria Buftei pentru obținerea tuturor performanțelor”, a mai spus Gheorghe Pistol, care a ținut să îi felicite pe sportivi pentru toate performanțele și le-a urat sănătate și putere de muncă pentru a continua cu aceeași pasiune activitatea în domeniul sportiv.
Sursa: Jurnalul de Ilfov
1 Decembrie 2019 a însemnat o nouă sărbătoare plină de emoții și bucurie pentru românii care, indiferent de locul în care trăiesc, sunt mândri de națiunea din care fac parte.
Cu punctualitatea-i caracteristică, la ora 11.00, edilul Gheorghe Pistol și-a condus invitații, pe care i-a întâmpinat cu pâine și sare la Primăria orașului Buftea, în piața Monumentului Eroilor, unde se strânseseră deja mii de cetățeni de toate vârstele, sosiți la ceremonia dedicată Zilei Naționale a Românilor.
Alături de primarul Gheorghe Pistol, au participat la festivitate, numeroși oaspeți de seamă precum prefectul județului Ilfov, Mihai Sandu Niță, președintele CJ Ilfov, Marian Petrache, viceprimarul Alexandru Vaida, reprezentanți ai Consiliului Județean, ai Consiliului Local, reprezentanți ai instituțiilor județene, ai Jandarmeriei, Poliției, ISUBIF, SABIF, ISJ, ai direcțiilor deconcentrate, dar și de o delegație din partea Consiliului Raional și al Primăriei Ialoveni, din Republica Moldova.
Garda de onoare a prezentat onorul prefectului Mihai Sandu Niță, apoi fanfara a intonat Imnul Național. A urmat o slujbă religioasă în memoria eroilor români, oficiată de un sobor de preoți ai parohiilor din Buftea.
101 ani de la întregirea patriei noastre
”Astăzi, este Ziua Națională a Românei, un eveniment ce marchează 101 ani de la întregirea patriei noastre. Se cuvine ca, în această zi, să ne aducem aminte de toți cei care au căzut pe câmpurile de bătălie și au apărat interesele noastre și ale poporului român. În această zi, să ne gândim la tot ce este mai bun, la lucrurile care ne unesc și nu la cele care ne dezbină. Este ziua în care noi putem arăta că iubim și prețuim istoria, că împărtășim aceleași valori naționale și că avem aceeași dorință: binele acestei țări. Aniversarea de astăzi ar trebui să fie și un prilej de strângere a legăturilor noastre firești cu frații noștri de peste Prut. Se cuvine ca în această zi să fim alături de dânșii și alături de tot ce a fost România unită odată. La 1 Decembrie 1918, românii au pus temelia celei mai frumoase construcții din istoria lor, România. Era visul câtorva generații înainte și moștenirea lor pentru copii și nepoți. Astăzi, după aproape 101 ani de la Marea Unire, entuziasmul de atunci abia se mai aude, iar sacrificiul lor, rar amintit. Avem de-a gata România. Un mare scriitor contemporan compara țara noastră cu o casă primită moștenire. O casă ridicată cu trudă și sacrificiu de înaintași, o casă mare și trainică pentru care noi, cei de astăzi, nu avem niciun merit. Ba chiar, uneori, uităm să o zugrăvim sau chiar să îi măturăm curtea. O dată pe an, sărbătorim faptele înaintașilor noștri fără a adăuga prea multe din faptele noastre la ale lor. România, casa noastră, merită mai mult decât vorbe, de ziua ei. România merită fapte prin care să o sărbătorim în fiecare zi. De 1 Decembrie, Ziua Națională a României, ziua tuturor românilor, vreau să vă mulțumesc pentru sentimentul de mare familie pe care îl arătăm astăzi, aici, la Buftea, cu frații noștri de peste Prut, vreau să vă doresc tot ce este mai bun, liniște, în această perioadă de agitație. Vreau să fiți mândri că sunteți români, oriunde vă veți afla. La mulți ani, România! La mulți ani, bufteni! La mulți ani, frați moldoveni! La mulți ani, români!”, a fost mesajul emoționant, rostit de primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol.
”Este extrem de important să simțim românește”
Prefectul județului Ilfov, Mihai Sandu Niță, a declarat: ”Salut acest eveniment cu toată inima și vă transmit mesajul meu de unitate, pace, liniște și înțelegere între noi, toți românii. Este extrem de important să simțim românește, să începem să respectăm din nou valorile, pe care le‑am uitat, de la Revoluția din 89 până în momentul de față. Este important ca mesajul nostru de unitate să fie perceput peste tot în lume”. Prefectul l-a felicitat pe primarul orașului Buftea pentru prezența la eveniment a delegației din Republica Moldova.
Primarul orașului Ialoveni, Sergiu Armașu, a spus, la rândul său: ”Delegația orașului Ialoveni are o mare onoare să fie astăzi aici, la celebrarea Zilei Naționale a României. Avem o relație mai veche între Buftea și Ialoveni, frumoasă, prietenoasă, chiar și unele proiecte și programe împreună elaborate, unele deja realizate. Este un frumos exemplu pentru Republica Moldova, ca și pentru întreaga Românie, de a consolida aceste relații”.
Depuneri de coroane și o paradă militară impresionantă
În continuare, o parte a coralei bărbătești ”Cantus Domini” a interpretat ”Avem o mândră țară!” și ”Treceți batalioane române Carpații!”. În acordurile „Imnului Eroilor”, a urmat ceremonia depunerii coroanelor de flori din partea Prefecturii Județului Ilfov, Consiliului Județean Ilfov, Consiliului Raional Ialoveni, a Primăriei orașului Buftea, din partea Primăriei orașului Ialoveni – Rep. Moldova, a Centrului Cultural Buftea, a Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale, din partea Ministerului Apărării Naționale, a Inspectoratului de Jandarmi Ilfov, a IPJ Ilfov, a Școlii de Aplicație pentru Logistică „Gen. C-tin Zaharia”, a Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, a Poliției Locale Buftea, a Crucii Roșii Române – Filiala Ilfov, a Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, a AJOFM, a ANIF, a Spitalului Buftea, a Palatului Copiilor și Elevilor Ilfov, CSS Ilfov, a liceelor, școlilor și grădinițelor din Buftea, a ACSS „Voința” Buftea, din partea Studiourilor Cinematografice Buftea, partidelor politice PNL, PSD, UNPR, ALDE, USR, PMP.
Cetățenii au fost apoi invitați să urmărească defilarea Gărzii de Onoare a trupelor și a tehnicii. Dispozitivul de defilare a fost constituit din blocuri de paradă, organizate pe detașamente, cu trupe și tehnică ale Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne. De asemenea, la paradă au participat și Serviciul de Ambulanță Ilfov, Studiourile Cinematografice Buftea, Crucea Roșie Română – filiala Ilfov, Centrul cultural Buftea, Asociația Sportivă Voința Buftea.
Parada militară a început cu defilarea Detașamentelor Pedestre, comandantul paradei fiind locotentent colonel Gheorghe Albu, ofițer cu o experiență de 20 de ani în învățământul militar. Parada a fost încheiată cu defilarea călăreților din cadrul Clubului Sportiv „Shagya”, Buftea și ai Centrului de echitație „Hippo-Hippy”, Târgoviște.
Fanfara Metropolitană „Iosif Ivanovici”, condusă de maestrul Florin Ciofică, a prezentat onorul.
Sărbătoare a cântecului și dansului
Partea a doua a zilei a fost dedicată petrecerii. Buftenii au fost invitați în piațeta din fața primăriei pentru a urmări un spectacol extraordinar prezentat de Rusalina Russu, din Republica Moldova, pe scenă urcând artiști îndrăgiți precum Dinu Iancu Sălăjanu, Fuego, Haiducii din Costești – Ialoveni, Daniel Turică, Ansamblul Plăieșii, Ansamblul Doina Ilfovului și Buftea Band Company. Între timp, în corturi special amenajate, sfârâiau cazanele cu fasole şi cârnaţi, stropite cu vin fiert, un motiv în plus ca horele să se încingă imediat, iar veselia să fie în toi. Sărbătoarea a continuat și în cartiere, la Calul Bălan, Buciumeni, 23 August, Cartier Oțetărie și în Cartier Studio.
Sursa: Jurnalul de Ilfov