Năstase Ioana și Pistol Margareta proprietare a terenului situat în localitatea Buftea, str. Independenței (T4, P31/5), Nr. cadastral 59646 în suprafață de 18615 mp, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de obținere a Avizului de Oportunitate pentru documentația ”PLAN URBANISTIC ZONAL, LOTIZARE TEREN PENTRU ANSAMBLUL LOCUINȚE ȘI DOTĂRI COMERCIALE, PRESTĂRI SERVICII, AGREMENT ȘI SPORT”. Documentația a fost depusă pentru consultare la Primăria Orașului Buftea. Observații/comentarii se primesc în scris la Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei Orașului Buftea (031.824.12.31) în termen de 15 zile de la data publicării prezentului anunț.
Organizatorul acestui eveniment este Asociația Pegas Triatlon Club, într-un parteneriat constant cu primăria orașului Buftea, condusă de edilul Gheorghe Pistol. Iar în acest an, roadele acestei bunei colaborări și profesionalismul celor care îl structurează i-au adus la startul competiției pe cei 400 de sportivi înscriși.
După cum spune Cosmin Rogoveanu, vicepreședintele asociației amintite, „acest număr se apropie de limita luată în calculul nostru pentru bunul mers al desfășurării probelor sportive. Și este pentru prima dată când atingem această cifră”.
Avantaje, la dispoziția sportivilor
Iată, câteva dintre ele: la ediția din acest an a competiției toți cei care au participat la Duatlonul din aprilie, a.c., au beneficiat de o reducere cu 20% a taxei de participare; iar pentru locuitorii orașului Buftea reducerile au fost și mai consistente, de 50 %. Ca să nu mai vorbim despre participarea feminină, care s-a bucurat de gratuitate. Toate aceste înlesniri au fost posibil de aplicat datorită sprijinului autorităților locale, în speță al Primăriei orașului și edilului său.
Cu puțin timp înainte de start
În zona de tranziție, forfota era în toi, la finalul verificării echipamentelor și cele din urmă minute de încălzire. Pe podiumul din apropierea lacului, Cosmin Rogoveanu le oferă tuturor concurenților ultimele detalii despre trasee și răspunde oricăror nelămuriri cu privire la etapele de parcurs. Totul e în bună regulă.
Probe de concurs și categorii
Sportivii s-au îndreptat către apă, pentru startul primei probe a triatonului, cea de înot. Ea s-a desfășurat în lacul Buftea, iar traseul a măsurat mai puțin de 1 km. Concurenții au trebuit să ocolească 2 balize, prin partea dreaptă.
A urmat proba de ciclism. Ea a avut puțin peste 30 de km și s-a desfășurat pe șosea, pe un traseu de aproximativ 6,2 km, parcurs de cinci ori.
Proba de alergare a măsurat aproape 6 km, bună parte din ei în zona Palatului Știrbey.
Categoriile au fost departajate pe grupuri, masculin și feminin, pentru vârste începând cu cea de 20 de ani, apoi cele următoare, din 10 în 10 ani. Lor li s-au adăugat ștafetele mixte, sau masculin ori feminin, și concurenții cu vârste de peste 60 de ani.
Crosul copiilor
Acești mini-sportivi au fost picătura care a umplut paharul entuziamului suporterilor.
Iar părinții, alte rude sau prieteni s-au aflat în cea mai tonică vervă.
E adevărat că nici concurenții nu le-au dat motive să nu o facă. S-au comportat în cel mai autentic spirit al întrecerilor, mai ales cei de 3 ani – 4 ani.
Premierea
Succesul merită savurat în ovațiile asistenței. Viceprimarul Alexandru Vaida, asistat de membri ai Asociației Pegas Triatlon, a împărțit premiile, desigur, cele consacrate: diplome, medalii, cupe și cadouri pentru toate vârstele.
Sursa: Jurnalul de Ilfov
Așa cum au remarcat organizatorii, merită lăudată ambiția micilor sportivi, dar și implicarea părinților, care au ales să își petreacă altfel decât majoritatea zilele libere de 1 iunie. Participarea a fost peste așteptări, participanții avându-i alături și pe Liviu Crișan, președintele Federației Române de Karate WUKF, Ion Tatulică, președinte la ACSS Voința Buftea, Alexandru Vaida, viceprimar al orașului Buftea, și, evident, pe arbitrii F.R.K WUKF. Antrenorii Magdalena și Dan Tamași s-au asigurat că totul se desfășoară fără cusur.
După deschiderea oficială a competiției, prin intonarea Imnului Național al României de către Adelin Mândroc, Alexandru Vaida, viceprimarul orașului Buftea, le-a mulțumit organizatorilor, Liceului ”Dumitru Dumitrescu”, care reușește să valorifice la cel mai înalt potențial sala de sport, ridicată de primăria Buftea, din fonduri europene. ”Voi învățați karate ca să fiți mai demni, să aveți încredere în voi, să fiți disciplinați și să ajungeți oameni puternici, atât spiritual, cât și fizic. Continuați pe această cale și vă mulțumesc că ați ales-o”, a declarat viceprimarul.
Liviu Crișan, președinte Federației Române de Karate WUKF a mărturisit că este pentru prima dată la Buftea și s-a declarat încântat de condițiile oferite copiilor pentru desfășurarea activităților sportive. ”Sportul este ceea ce ar trebui să facă toți copiii, toți tinerii. Avem 281 de sportivi participanți la această competiție, din 20 de cluburi din țară. Sperăm ca această competiție să devină tradițională în calendarul federației noastre”, a mai spus Liviu Crișan.
În semn de respect față de conducerea primăriei Buftea, el i-a oferit viceprimarului o plachetă omagială. Plachete au fost oferite și arbitrilor, pentru a-și aduce aminte de orașul Buftea și de această competiție.
Ultimul test, înainte de Campionatul Mondial
Președintele ACSS Voința Buftea, Ion Tatulică, a primit la rândul său o plachetă: ”Vă mulțumesc, și după cum observați, sala este pregătită pentru acest eveniment. Vă mulțumesc părinților și copiilor, antrenorilor, conducătorilor, dlui. viceprimar, primar Gheorghe Pistol pentru implicarea totală care a făcut ca acest concurs să ajungă în orașul nostru.”
Andrei Constantin, purtătorul de cuvânt al Federației Române de Karate WUKF s-a arătat încântat de faptul că în Ilfov se deschide încă o competiție. ”Suntem surprinși că aproape 300 de copii au luat startul la această ediție. Este un ultim test, pentru că federația pleacă pe 13 iunie la Campionatul Mondial WUKF din Scoția – Dundee, unde vom participa cu circa 80 de sportivi și încercăm să ne menținem poziția având în vedere că suntem lideri mondiali de opt ani”.
Sursa: Jurnalul de Ilfov
O lume minunată, în care veți găsi: numai copii!
Mii de baloane colorate, umbrele și eșarfe multicolore au împodobit spațiul generos din fața Primăriei Buftea, decorul fiind pregătit din timp pentru spectacolul organizat pas cu pas într-un mod antrenant și plăcut. Captain America și Iron Man (pentru început), apoi Indianul ”Talpă Iute” și Sportacus, alias maeștrii de ceremonii, i-au ținut ”în priză” pe copii pe parcursul întregii zile. Au cântat și dansat alături de ei mascotele Disney – Guffy, Donald, Daisy și Pluto, în timp ce Mickey și Minnie Mouse i-au desenat pe cei mici pe față, iar într-un colț, Belle îi ajuta la pictură și construcții din cuburi. Printre pitici, părinți sau bunici treceau, din când în când, personaje pe picioroange, iar Superman chiar îi lua pe cei mici pe sus, pentru distracție. Primarul Gheorghe Pistol a avut în permanență grijă de sărbătoriți și, personal, alături de toți ceilalți angajați ai Primăriei și Centrului Cultural Buftea a împărțit baloane colorate tuturor copiilor veniți la joacă, de ziua lor.
Cruela și dalmațienii săi au dat năvală la petrecerea copiilor
Pe scenă au urcat, pe rând, magicianul Paul, care, ajutat de rechinul Gigel, și-a ales din public, asistenți începători, pentru trucuri amuzante cu cărți de joc. Apoi, a urmat un moment de hula-hoop și beat box 100% live, după care, cea mai așteptată surpriză a zilei – Duo Ernesto din Italia, via Circul Orlando, cu o dresură impresionantă de câini. Intrarea Cruelei alături de mulți câini dalmațieni, doi uriași din rasa Dog german sau un Saint-Bernard a fost cu adevărat impresionantă. Un ”titicar” vopsit cu pete alb-negre a plimbat câinii prin piață, după care a urcat direct pe scenă. Tot decorul a fost ”dalmațian”, iar câinii au făcut demonstrații de sărit prin cercuri, traversat tunel sau de dat pe tobogan. Din pianul ”pătat” au ieșit alți câini de talie mică și, la fel, un Chihuahua, din butoiașul purtat la gât de partenerul Saint-Bernard. În total, 35 de câini i-au impresionat cu abilitățile lor pe toți cei prezenți în piață. La final, toată lumea a dorit să de fotografieze cu ”artiștii patrupezi”.
Orice dorință se poate îndeplini
Imediat ce a fost eliberată scena, a urmat Orlando, cu un show spectaculos de yo-yo, după care toți spectatorii au jucat, alături de animatori, statuile. Au urmat momente de dans și o paradă de animăluțe aduse pe scenă de Alexia, 7 ani, și Loren, 15 ani. Cele două fetițe, i-au prezentat publicului pe iepurașul Trifoi, pe Zbenghi, purcelușul de Guineea și două broaște țestoase de Amazon. Nu înainte, însă, de un număr de limbo și contorsionism. Apoi, Alexia l-a ajutat pe Ricco, care a pregătit un moment de ”jonglerie comică”.
Și, chiar dacă afară s-a făcut foarte cald, nici măcar nu s-a simțit când a trecut timpul. Apelurile repetate ale organizatorilor pentru ca toți cei din piață să se hidrateze de la dozatoarele cu apă rece montate la intrarea în Primărie și înghețata la discreție i-au răcorit pe sărbătoriți. La 14:30, pe scenă a urcat magicianul Paco, care a făcut să dispară, pentru început, sticla rece de șampanie. Nu înainte însă, de a-i îndemna pe cei mici să rostească binecunoscutele formule magice ”Abracadabra” și ”Hocus pocus”. Paco le-a vorbit copiilor despre cele două reguli sigure care, dacă sunt respectate, fac să se îndeplinească orice dorință. Acestea se referă la respectul pentru părinți și pentru învățători/profesori și… păstrarea secretă a dorinței, dar adusă în minte zilnic, până când, Universul, cu lucrarea sa, o face să devină realitate!
Kid’s Concerto pentru cei mai mici
Kid’s Concerto și-a concentrat numărul mai ales către cei mai mici sărbătoriți. Pentru ei au conceput cântece speciale, iar spectatorii cu… suzetă, din cărucioarele confortabile, i-au privit și ascutat cu mare interes. Spre final, ei s-au amuzat de ”încercarea de dresură”, și punem ghilimele, pentru că puiul de Terra Nova urcat pe scenă s-a încăpățânat să nu asculte comenzile. În aceste condiții, Carmen și Remus au încheiat petrecerea copiilor cu un număr de jonglerii special dedicate lor.
A fost, așadar, din nou, o zi de 1 Iunie minunată, la Buftea, în care cei mari au dat totul pentru ca celor mici să nu le lipsească nimic și să se bucure de copilărie așa cum numai ei știu să o facă!
Sursa: Jurnalul de Ilfov
Ca în fiecare an, autoritățile locale, conduse de edilul Gheorghe Pistol, i-au sprijinit din plin pe organizatorii concursului „Sonoris”, reprezentați de Centrul Cultural Buftea, într-o colaborare fructuoasă cu Palatul Copiilor și Elevilor Ilfov, sub coordonarea prof. de pian Gabriela Pieptea.
Apoi, grație susținerii Primăriei orașului, evenimentul a beneficiat de produsele sponsorului „Cris-Tim”. Așa că toți oaspeții au primit gratuit sandviciuri, ceaiuri și apă minerală, lucru care nu se întâmplă la multe concursuri de acest gen.
În plus, tot gratuit, cei sosiți la Buftea au făcut o plimbare de neuitat cu trăsura, pe aleile Domeniului Știrbey. Ei au apreciat aceste momente minunate de farmec al relaxării și întâlnirii cu secvențe de istorie romantică.
Rigori ale competiției
Deși audițiile și festivitățile de premiere fuseseră proiectate să dureze numai o zi, numărul mare al celor înscriși pe listele de participare i-a determinat pe organizatori să extindă programul evenimentului și pentru ziua următoare.
Concursul a fost dedicat copiilor care studiază pianul la grădinițe, after-school, palate, cluburi și școli private sau în sistem particular. Nu însă și celor care urmează cursurile unor școli specializate sau licee de muzică. Asta pentru ca tinerele speranțe interpretative să își manifeste aptitudinile, care să-i îndrume mai apoi către instituții de învățământ consacrate artei muzicale.
Pentru a susține probele de concurs, ordinea competitorilor a fost sistematizată în grupe, nu în funcție de vârste, ci de anii petrecuți la studiul pianului, sub îndrumarea celor care i-au învățat și deprins cu interpretarea pianistică. Astfel, primii jurizați au fost copiii care învățat primele taine ale acest instrument timp de 1 și 2 ani, apoi cei care au făcut-o vreme de 3, 5, 7 și 9 ani.
Prețuire atestată
Cum spuneau cei din antichitatea Imperiului Roman, „Non multum, sed multa”, (în trad. liberă: „nu multă cantitate ci, calitate”), ediția „Sonoris” de acum a demonstrat un nivel crescut al performanțelor organizatorice, responsabilitatea prof. coordonatori, ceea ce a dus la foarte puține inadecvări sau greșeli muzicale ce aparțin interpretării. E ceea ce a subliniat dir. Centrului Cultural, Robert Nagy, un tenor care a interpretat opere de mare valoare pe scenele lirice ale lumii. La fel a susținut și prof. Gbriela Pieptea, care îndrumă tinere generații în arta interpretativă pianistică.
Juriul
Ca opinii ale juriului, prof. de specialitate Gheorghița Din – de la Clubul Copiilor şi Elevilor sector 4, Bucureşti – a apreciat și ea sensibilitatea, tehnica exercițiului muzical, partiturile alese din compozițiile titanilor universali și români: Bach, Mozart, Beethoven, Haydn, Liszt, Chopin, Mozart, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Paul Constantinescu, Dumitru Bughici și mulți alții.
Alături de ea au făcut parte din comisia de jurizare prof. Monica Timaru, de la Colegiul Naţional de Muzică “George Enescu”, din Capitală, și prof. Steluţa Baron, compozitor și dirijor reputat.
Festivitățile de premiere
În după-amiaza primei zile, Gheorghe Pistol, edilul orașului Buftea, a premiat cu diplome și trofee zecile de câștigători ai grupelor cu 1 și 2 ani de studiu. A fost o atmosferă de neuitat. În ziua următoare, Robert Nagy a făcut bunele oficii ale acordării premiilor pentru toate celelalte categorii de studiu amintite. Au urmat fotografiile fiecărui de grup, pe scările minunatului Palat Știrbey.
Cuvinte calde de apreciere și felicitări
Primarul gazdă, Gheorghe Pistol le-a adresat tuturor celor prezenți câteva cuvinte, din inimă. Iată, succint, ce a spus:
„Bun găsit şi Hristos S-a Înălţat! Am primit cu mare bucurie vizita dv. la Buftea. Vă mulţumim că participaţi, la cea de a V-a ediţie a acestui concurs național. Vă sunt recunoscător pentru sentimentul de mare familie de aici, reunită prin armonia muzicii. Şi consider că, din acest moment, faceți parte cu toții din familia „Sonoris”. Vă felicit pentru ceea ce aţi realizat, vă doresc sănătate, putere de a continua cu aceeaşi pasiune şi competenţă, prețuind arta muzicală, de valoare.
Vă mulţumesc din suflet, dragi copii, pentru că munciţi pentru performanţe. Vă felicit pe toţi cei care aţi participat și pe cei care au obţinut trofeele premiilor împreună cu profesorii îndrumători.
Vreau să vă mulţumesc și dv., dragi părinţi, pentru că le-aţi insuflat micuţilor dorința de a afla tainele minunatului instrument, pianul.
Vă aşteptăm cu drag şi la ediţiile următoare ale festivalului nostru”.
Câștigătorii ediției „Sonoris”, 2018
Marele premiu – Miruna Măciucă, prof. Stela Avesalon (București).
Premii Speciale
An I de studiu: pr. I: Victor Iancu, prof. Olivia Doniga (Galați) și Iancu Beatrice, prof. Gabriela Pieptea (Ilfov).
An II de studiu, pr. I, interpretare și Trofeul Anului: Iancu Marina, prof. Olivia Doniga (Galați); pr. I, interpretare: Ilinca Stoican, prof. Alex. Ionescu (București); Alex. Țîrdea, prof. Capră Angelica (Galați); Ana Maria Năstase, prof. Horia Sabin Drăgoi (București).
An III de studiu, pr. I și Trofeul Anului – Gabriel Istudor, prof. Olivia Doniga (Galați); pr. I, tehnică și virtuozitate – Matei Timaru, prof. Grațiela Popescu (București); Pr. I – Mihai Popa, prof. Alex. Cinezan (București); Pr. I, interpretare: pr. I, interpretare – Andrei Cozma, prof. Alex. Ionescu (București) și Elena Boca, prof. Diana Șerban, (București).
An IV de studiu, pr. I, interpretare Hudecz Daria, prof. Olivia Doniga (Galați), Teodora Ionescu și Maria Ionescu, prof. Monica Timaru (București); pr. I și Trofeul Anului – Lorena Dinu, prof. Marioara Danilov (Giurgiu);
An V de studiu, pr. I – Anica Fulga, prof. Olivia Doniga (Galați), Maria Mohora, prof. Monica Timaru (București).
An VI de studiu, pr. I și Trofeul Anului – Andreea Petre, prof. Gabriela Pieptea (Ilfov); pr. I – Vanessa Ciobănică, prof. Gabriela Pieptea (Ilfov) și Dan Bultoc, prof. Ștefania Istrate (București); pr. I interpretare – Alina Manea, prof Gabriela Pieptea (Ilfov) și Miruna Măciucă, prof. Stela Avesalon (București).
An IX de studiu, pr. I și Trofeul Anului – David Lefter, prof Doina Collavini (Focșani); pr. I Mihai Ștefănescu, prof, Carmen Radu (București).
Toți ceilalți concurenți au câștigat premii I, II și III.
Sursa: Jurnalul de Ilfov
Ziua Eroilor a fost marcată, la Buftea, ca în fiecare an, printr-o ceremonie emoționantă, programul manifestărilor dedicate acestei sărbători, incluzând toate elementele solemne specifice activităților comemorative.
Bufteni, simpli cetățeni, tineri și bătrâni, veterani de război, oficialități, împreună cu primarul Gheorghe Pistol, vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, Petre Popeangă, primarul comunei Corbeanca, Valeriu Anton, viceprimarul Alexandru Vaida, administratorul public al județului Ilfov Irinel Scrioșteanu, reprezentanți ai Jandarmeriei, ai Poliției și mulți alții, s-au adunat, joi, în jurul Crucii eroilor, pentru a-și omagia strămoșii căzuți la datorie.
Ceremonia de Ziua Eroilor, organizată de Centrul Cultural Buftea, sub atenta coordonare a directorului Robert Nagy, a început la Buftea cu intonarea solemnă a Imnului Național al României, urmată de o slujbă religioasă de pomenire a celor căzuți în luptă, oficiată de preoții din parohiile buftene.
”Noi nu cinstim astăzi doar țărâna eroilor noștri, ci opera lor”
Primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol, a ținut un scurt discurs emoționant, pe care l-a deschis cu tradiționala urare Hristos s-a Înălțat: ”Astăzi, celebrăm Ziua Eroilor, o zi importantă pentru noi toți, pentru cei care au căzut pentru libertatea noastră. Astăzi, în toate bisericile din țară, dar și din afara țării, se face pomenirea celor care au căzut pe câmpul de luptă și se sărbătorește înălțarea la cer a mântuitorului nostru Iisus Hristos. Se sărbătorește trecerea Sa la viață veșnică, după ce a învins moartea prin patimile crucii. Este o zi în care vorbim despre puterea de a învinge moartea prin curaj, demnitate, sacrificiu pentru binele omenirii. Noi nu cinstim astăzi doar țărâna eroilor noștri, ci opera lor, care este țara și sufletul lor nemuritor, care este la Dumnezeu. Dar nu-i de ajuns să îi cinstim doar cu respect și recunoștință. În această zi sfântă, ei cer de la noi schimbarea firii prin înnoirea minții, o schimbare a mentalității și o reînnoire a sufletelor noastre, de a deveni mai buni, mai cinstiți, mai muncitori și plini de înțelegere și dăruire. Cred că ar trebui să ne aducem aminte despre idealurile pentru care au luptat ei, pentru a le transmite și urmașilor noștri. În această situație, tinerei generații îi este greu, aproape imposibil de a-și căuta și găsi modele de urmat printre conducători care sunt direct responsabili pentru destinele noastre și trebuie să apeleze la cei care s-au jertfit pentru ca noi să trăim mai bine. Se apropie cu pași repezi centenarul Marii Uniri, de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918. Cinstirea, omagierea eroilor, restaurarea monumentelor, îngrijirea mormintelor și punerea lor în valoare reprezintă o operă de demnitate națională. În numele Primăriei orașului Buftea, alăturându-ne astfel întregii comunități, doresc să îmi exprim recunoștința pentru bravii eroi ai neamului românesc care au căzut pe câmpul de bătălie, păstrând pentru totdeauna în memorie exemplul lor de dăruire. Dumnezeu să îi odihnească pe eroii noștri! Hristos s-a Înălțat!”, a spus primarul Gheorghe Pistol.
”Mii de vieți s-au jertfit pentru un ideal”
Prof. Amalia Marin, de la Liceul Tehnlogic ”Dumitru Dumitrescu”, a vorbit despre însemnătatea istorică a acestei comemorări: ”În această zi de sfântă sărbătoare, trebuie să ne amintim de bunicii, de străbunicii noștri care au murit, care s-au sacrificat, ale căror nume le cunoaștem sau poate nu, ale căror rămășițe le cunoaștem, sau poate nu, dar care au realizat ceea ce noi numim astăzi «România dodoloață», România noastră, România Mare. Un moment solemn, în care și cerul a plâns, de rememorare a câmpurilor de luptă, în care mii de vieți
s-au jertfit pentru un ideal, în care mii de tineri au pierit, și-au făcut datoria pentru un viitor mai bun. Turtucaia, Mărăști, Mărășești, Oituz, Sorica, Buzău și multe altele. Și azi, în ziua Înălțării Domnului, ne amintim de cei care au devenit eroi, dar care au căzut pe front și nu am apucat să îi cunoaștem. În semn de recunoștință pentru sacrificiul suprem al sutelor de mii de ostași căzuți la datorie, avem obligativitatea întreținerii mormintelor lor pe teritoriile statelor în care au pierit. În România, care a pierdut în marele război aproape un milion de soldați și de civili, s-a adoptat în 1920 un decret, prin care am devenit primul stat care și-a onorat soldații și care, și astăzi, în această sfântă zi de sărbătoare, Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos le onorează memoria prin îngrijirea mormintelor și a celor sfinte. Tuturor le datorăm un gând bun, un gând pios și o plecăciune”.
Pe ”Imnul eroilor” au fost depuse coroane de flori în jurul monumentului dedicat eroilor din Buftea din partea Instituției Prefectului Județului Ilfov, a Asociației Veteranilor de Război, a Consiliului Județean Ilfov, a Primăriei orașului Buftea, a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ilfov, a Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov, a Poliției orașului Buftea, a Poliției Locale a orașului Buftea, a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, a Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă, cât și din partea Spitalului Buftea, a Partidului Național Liberal, a Partidului Social Democrat, a Alianței Liberalilor și Democraților organizația Buftea, din partea Partidului Mișcarea Populară, a Asociației Crucea Roșie Română Filiala Ilfov, a Asociației Voința Buftea, a Grupului Școlar ”Dumitru Dumitrescu”, a Liceului Tehnologic ”Barbu A Știrbey”, Buftea. Au mai fost depuse coroane de flori și din partea Școlilor Gimnaziale nr. 1, 2, 3 și 4, din partea Palatului Copiilor și Elevilor Ilfov, a Clubului Sportiv Școlar Ilfov și a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați, filiala Ilfov.
Program artistic dedicat solemnei zile
Deși ploaia amenința să strice momentele solemne, vremea s-a îmbunat brusc și a permis celor prezenți să urmărească programul artistic dedicat acestei zile. Grupa mare a Grădiniței ”Raza de Soare” a prezentat ”Hora românilor”, sub coregrafia Danielei Mândroc. Copiii de la Grădinița nr. 5 au prezentat un moment literar coregrafic, Corpul Școlii gimnaziale nr 2 a încântat audiența cu ”Marșul lui Iancu”, iar Trupa de teatru ”Bastion”, a Centrului Cultural Buftea, a prezentat un moment literar coregrafic, recitator Tiberiu Pancu.
Ansamblul de dansuri Doina Ilfovului, al Centrului Cultural Buftea, a încheiat programul artistic printr-un frumos moment folcloric compus din dansurile ”Ciuleandra”, ”Suita mixtă din Oltenia” și ”Hora la 10”, sub îndrumarea Danielei Mândroc.
Sursa: Jurnalul de Ilfov