ANUNŢ

 

Primăria oraşului Buftea organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice vacante din cadrul aparatului de specialitate al primarului, după cum urmează:

  1. Polițist local, clasa III, gradul profesional principal în cadrul Compartimentului Circulație pe Drumurile Publice, Disciplina în Construcții, Afișaj Stradal.

Condiţii de desfăşurare a concursului: dosarele de înscriere se pot depune la sediul Primăriei oraşului Buftea în termen de 20 zile de la data publicării anunţului, respectiv în perioada 03.02.2023 – 22.02.2023.

 Proba scrisă va avea loc în data de 09.03.2023 ora 10.00, iar interviul va avea loc în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise, la sediul Primăriei Oraşului Buftea.

Condiţiile de participare la concursul pentru ocuparea funcţiei publice vacante de Polițist Local, clasa III, gradul profesional principal în cadrul Compartimentului Circulație pe Drumurile Publice, Disciplina în Construcții, Afișaj Stradal sunt cele prevazute în Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, la care se adaugă:

  • studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat;
  • vechime în specialitatea studiilor minim 5 ani;

Bibliografia și tematica pentru susţinerea concursului este următoarea:

  • Constituţia României, titlul I și titlul II;
  • Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, partea I, partea III și titlul I și II ale parții VI;
  • Legea poliţiei locale nr. 155/2010 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, integral;
  • Hotărâre nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a poliţiei locale, integral;
  • Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, integral;
  • Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare, integral;
  • Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare, integral;

Atribuțiile postului:

– menţine ordinea şi liniştea publică în zonele şi locurile stabilite prin planul de ordine si siguranţă publică al unităţii administrativ teritoriale, aprobat în condiţiile legii;

– menţine ordinea publică în imediata apropiere a unităţilor de învăţamânt publice, a unităţilor sanitare publice, în parcările auto aflate pe domeniul public sau privat al unităţii administrativ  teritoriale, în zonele comerciale şi de agrement, în parcuri, pieţe, cimitire, precum şi în alte asemenea locuri publice aflate în proprietatea şi/sau în administrarea unităţilor administrativ teritoriale sau a altor instituţii/servicii publice de interes local, stabilite prin planul de ordine şi siguranţă publică;

  – participă împreună cu autorităţile competente prevăzute de lege, potrivit competenţelor, la activităţi de

salvare şi evacuare a persoanelor si bunurilor periclitate de calamităţi naturale ori catastrofe, precum şi de

limitare şi înlaturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente;

  – actionează pentru identificarea cerşetorilor, a copiilor lipsiţi de supravegherea şi ocrotirea părinţilor sau a reprezentanţilor legali, a persoanelor fără adăpost şi procedează la încredinţarea acestora serviciului public de asistenţă socială în vederea soluţionării problemelor acestora, în condiţiile legii;

 – asigură protecţia personalului din aparatul de specialitate al primarului, din instituţiile sau serviciile  publice de interes local la afectuarea unor controale ori acţiuni specifice ;

 – participă împreună cu alte autorităţi competente, la asigurarea ordinii si liniştii publice cu ocazia mitingurilor, marşurilor, demonstraţiilor, procesiunilor, acţiunilor de pichetare, acţiunilor comerciale promoţionale , manifestărilor cultural-artistice, sportive, religioase sau comemorative, după caz, precum şi a  altor asemenea activităţi care se desfaşoară în spaţiul public şi care implică aglomerări de persoane;

 – asigură paza bunurilor şi obiectivelor aflate în proprietatea unităţii administrativ teritoriale

 şi /sau în administarea autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor servicii/instituţii publice de

interes local stabilite de consiliul local;

  – constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru nerespectarea normelor legale privind convieţuirea socială stabilite prin legi sau acte administrative ale autorităţilor administraţiei publice centrale si locale, pentru faptele constatate în raza teritorială de competenţă;

 – execută, în condiţiile legii, mandatele de aducere emise de organele de urmărire penală şi instanţele de judecată care arondează unitatea administrativ teritorială , pentru persoanele care locuiesc pe raza de competenţă.

 – participă, alături de Poliţia Română, Jandarmeria Română şi celelalte forţe ce compun sistemul integrat

de  ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea si combaterea infracţionalităţii stradale;

  – cooperează cu centrele militare zonale în vederea înmânării ordinelor de chemare la mobilizare şi/sau de clarificare a situaţiei militare a rezerviştilor din Ministerul Apărării Naţionale;

  – asigură măsuri de protecţie a executorilor judecătoreşti cu ocazia executărilor silite;

  – acordă pe teritoriul unităţilor administrativ- teritoriale, sprijin imediat structurilor competente cu atribuţii in în domeniul menţinerii, asigurării şi restabilirii ordinii publice;   

   – asigură fluenţa circulaţiei pe drumurile publice din raza teritorială de competenţă, având dreptul de a efectua semnale regulamentare de oprire a conducătorilor de autovehicul exclusiv pentru îndeplinirea atribuţiilor conferite de Legea nr.155/2010 în domeniul circulaţiei pe drumurile publice;

  – verifică integritatea mijloacelor de semnalizare rutieră şi sesizează nereguli constatate privind functionarea semafoarelor, starea indicatoarelor şi a marcajelor rutiere şi acordă asistenţă în zonele unde se aplică marcaje rutiere ;

  – participă la acţiuni comune cu administratorul drumului pentru înlăturarea efectelor fenomenelor

 naturale, cum sunt: ninsoare abundentă, viscol, vânt puternic, ploaie torenţială, grindină, polei şi alte asemenea fenomene, pe drumurile publice;

  – participă împreună cu unităţile/structurile teritoriale ale Poliţiei Române, la asigurarea măsurilor de circulaţie ocazionate de adunări publice, mitinguri, marşuri, demonstraţii, procesiuni, acţiuni de pichetare,

acţiuni comerciale promoţionale, manifestări cultural-artistice, sportive, religioase sau comemorative, după caz, precum si de alte activităţi care se desfăşoară pe drumul public şi implică aglomerări de persoane;

  – sprijină unităţile/structurile teritoriale ale Poliţiei Române în asigurarea măsurilor de circulaţie în cazul

transporturilor speciale şi al celor agabaritice pe raza teritorială de competentă;

  – acordă sprijin unităţilor/structurilor teritoriale ale Poliţiei Române în luarea măsurilor pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului;

  – asigură, în cazul accidentelor soldate cu victime, paza locului acestor accidente şi ia primele măsuri ce se impun pentru conservarea urmelor, identificarea martorilor si a făptuitorilor şi, dacă se impune, transportul victimelor la cea mai apropiată unitate sanitară;

  – constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încalcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea,

parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar;

 – constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încalcarea normelor legale privind masa maximă admisă şi accesul pe anumite sectoare de drum, având dreptul de a efectua semnale de oprire a conducătorilor acestor vehicule;

  –   constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încalcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti,

conducători de mopede si vehicule cu tracţiune animală;

  – constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la circulaţia în zona pietonală, zona rezidentială, în parcuri şi zone de agrement, precum şi pe locurile de parcare adaptate rezervate şi semnalizate prin semnul internaţional pentru persoanele cu handicap;

  – aplică prevederile legale privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri

aparţinând domeniului public sau privat al statului ori a unităţilor administrativ teritoriale;

  – cooperează cu unităţile/structurile teritoriale ale Poliţiei Române pentru identificarea deţinătorului/utilizatorului autovehiculului ridicat ca urmare a staţionării neregulamentare sau al autovehiculelor abandonate pe domeniul public.

  – efectuează controale pentru identificarea lucrărilor de construcţii executate fără autorizaţie de construire sau desfiinţare după caz, inclusiv a construcţiilor cu caracter provizoriu;

  – efectuează controale pentru identificarea persoanelor care nu respecta autorizaţia de executare a lucrărilor de reparaţii ale parţii carosabile si pietonale;

  – verifică respectarea normelor legale privind afişajul publicitar, afişajul electoral şi orice altă formă de

afişaj/reclamă inclusiv cele referitoare la amplasarea firmei la locul de desfăşurare a activităţii economice;

  – participă la acţiunile de demolare/dezmembrare/dinamitare a construcţiilor efectuate fără autorizaţie pe domeniul public sau privat al unităţii  administrativ teritoriale ori pe spaţii aflate în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor instituţii/servicii publice de interes local, prin asigurarea protecţiei perimetrului şi a libertăţii de acţiune a personalului care participă la aceste operaţiuni specifice;

  -constată, după caz, conform atribuţiilor stabilite prin lege, contravenţiile privind disciplina în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcţii şi înaintează procesele-verbale de constatare a contravenţiilor în vederea aplicării sancţiunii, şefului compartimentului de specialitate care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism sau, după caz, primarului unităţii administrativ teritoriale.

  – controlează respectarea prevederilor legale privind condiţiile de ridicare, transport si depozitare a deşeurilor menajere si industriale;

  – sesizează autorităţilor şi instituţiilor publice competente cazurile de nerespectare a normelor legale privind nivelul de poluare,inclusiv fonică;

  – participă la acţiunile de combatere a zoonozelor deosebit de grave si a epizootilor;                                        

  – identifică bunurile abandonate pe domeniul public sau privat al unităţii administrativ teritoriale sau pe spaţii aflate în administarea autorităţilor administraţiei publice locale ori a altor instituţii publice de interes local şi aplică procedurile legale pentru ridicarea acestora.

  -verifică igienizarea surselor de apă, a malurilor, a albiilor sau cuvetelor acestora;

  – verifică asigurarea salubrizării străzilor a căilor de acces, a zonelor verzi, a rigolelor, îndepartarea zăpezii şi a gheţii de pe căile de acces, dezinsecţia şi deratizarea imobilelor;

  -verifică existenţa contractelor de salubrizare încheiate de către persoanele fizice sau juridice, potrivit legii

  – verifică ridicarea deşeurilor menajere de operatorii de servicii de salubrizare, în conformitate cu graficele stabilite;

  -verifică şi soluţionează potrivit competenţelor specifice ale administraţiei publice locale, sesizările cetăţenilor privind nerespectarea normelor legale de protecţie a mediului şi a surselor de apă, precum şi a celor de gospodărire a localităţilor;

  – constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încalcarea normelor legale specifice realizării atribuţiilor legale specifice prevăzute pentru domeniul protecţiei mediului.

  -actionează pentru respectarea normelor legale privind desfăşurarea comerţului stradal şi a activităţilor comerciale, respectiv a condiţiilor şi a locurilor stabilite de autorităţile administraţiei publice locale

  – verifică legalitatea activităţilor  de comercializare a produselor desfăşurate de operatori economici, persoane fizice si juridice autorizate şi producători particulari în pieţe agroalimentare, târguri şi oboare, precum şi respectarea prevederilor legale de către administratorii pieţelor agroalimentare ;

  – verifică existenţa la locul de desfăşurare a activităţii comerciale a autorizaţiilor, a aprobărilor, a documentelor de provenienţă a mărfii, a buletinelor de verificare metrologică pentru cântare, a avizelor si a altor documente stabilite prin legi sau acte administrative ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale;

  -verifică respectarea normelor legale privind comercializarea obiectelor cu caracter religios;

  -verifică respectarea normelor legale privind amplasarea meterialelor publicitare si a locurilor de comercializare a produselor din tutun si a băuturilor alcoolice;

  – verifică respectarea prevederilor legale privind orarul de aprovizionare şi functionare al operatorilor economici’

  – identifică mărfurile şi produsele abandonate pe domeniul public sau privat al oraşului, sau pe spaţii aflate în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale şi aplică procedurile legale de ridicare a acestora;

  -verifică respectarea regulilor şi normelor de comerţ şi prestări servicii stabilite prin acte normative în

competenţa autorităţilor administraţiei publice locale;

  -cooperează şi acordă sprijin autorităţilor de control sanitar, de mediu şi de protecţie a consumatorilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice domeniului de activitate al acestora.

  -verifică respectarea obligaţiilor ce revin operatorilor economici cu privire la afişarea preţurilor, a produselor comercializate şi a serviciilor şi sesizează autorităţile competente în cazul în care identifică nereguli;

  -verifică şi solutionează, în condiţiile legii, petiţiile primite în legatură cu actele si faptele de comerţ desfăşurate în locuri publice cu încălcarea normelor legale;

  – constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale specifice realizării atribuţiilor prevăzute în domeniul activităţii comerciale.

   -înmânează cărţile de alegător persoanelor la împlinirea vârstei de 18 ani.

  – cooperează cu alte autorităţi competente în vederea verificării, la cererea acestora, a unor date cu caracter personal, dacă solicitarea este justificată prin necesitatea îndeplinirii unei atribuţii prevăzute de lege, cu respectarea reglementărilor legale privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;

  – constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru nerespectarea normelor legale privind domiciliul,

 reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, inclusiv asupra obligaţiilor pe care le au persoanele prevazute la art.37 din OUG nr.97/2008 privind evidenţa, domiciliu, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.290/2005, cu modificările şi completările ulterioare;

  – cooperează cu serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor pentru punerea în legalitate a persoanelor cu acte de identitate expirate şi a minorilor cu vârsta peste 14 ani, care nu au acte de identitate.

 –  Respectă prevederile procedurilor operaţionale aplicabile.

  – Răspunde de modul de lucru si disciplina radio în timpul folosirii tehnicii de comunicare conform prevederilor legale.

      Dosarele de concurs trebuie sa conţină urmatoarele documente:

  • Copia actului de identitate ;
  • Curriculum vitae, modelul comun european;
  • Formularul de înscriere ;
  • Copiile diplomelor de studii şi ale altor acte, care atestă efectuarea unor specializari;
  • Cazierul judiciar ;
  • Adeverinţă care atestă că este apt din punct de vedere medical și psihologic să exercite o funcție publică;
  • Declaraţia pe propria raspundere sau adeverinţă, care să ateste calitatea sau lipsa calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia;

      Copiile actelor de mai sus se prezintă însoţite de documentele originale sau în copii legalizate.

Relaţii suplimentare pot fi obținute de la domnul Barbu Dorel, inspector la Primăria oraşului Buftea, Piața Mihai Eminescu, nr. 1, telefon nr. 0318241234, fax 0318241238, sau prin consultarea anunțurilor afișate la avizierul instituției sau publicate pe site-ul oficial www.primariabuftea.ro.