ANUNŢ

 

Primăria oraşului Buftea organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice, vacante din cadrul aparatului de specialitate al primarului, după cum urmează:

Inspector, clasa I, gradul profesional principal în cadrul Biroului Informații, Relații Publice, Bibliotecă.

            Condiţii de desfăşurare a concursului: dosarele de înscriere se pot depune la sediul Primăriei oraşului Buftea în termen de 20 zile de la data publicării anunţului, respectiv în perioada 07.03.2023 – 27.03.2023. Proba scrisă va avea loc în data de 10.04.2023 ora 10.00, iar interviul va avea loc în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise la sediul Primăriei Oraşului Buftea.

Condiţiile de participare la concursul pentru ocuparea funcţiei publice vacante de Inspector, clasa I, gradul profesional principal în cadrul Biroului Informații, Relații Publice, Bibliotecă sunt cele prevazute la art. 465 din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, la care se adaugă:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă licenţă sau echivalentă;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei minim 5 ani;

 

Bibliografie și tematică

  1. Constituția României, republicată

cu tematica Titlul I si Titlul II din Constituția României, republicată

  1. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, integral

  1. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu

modificările și completările ulterioare

cu tematica Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, integral

  1. Titlul I și II ale părții a VI-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și

completările ulterioare, Partea I și partea III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.

cu tematica Titlul I și II ale părții a VI-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare. Partea I si partea III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.

  1. Ordonanţa Guvernului nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare

cu tematica Ordonanţa Guvernului nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, integral

  1. Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată

cu tematica Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, integral

  1. Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare

 

Atribuţiile postului:

  • Înregistrează petiţiile (cererile, reclamaţiile, sesizările sau propunerile formulate în scris sau prin poştă electronică) repartizate de angajaţii din cadrul Biroului Informații Relații Publice, Bibliotecă;
  • Trimite corespondenţa către petenţi, prin predarea la oficiul poştal local pe bază de borderou;
  • Contribuie la întocmirea raportului anual privind accesul la informaţiile de interes public;
  • Preia corespondenţa distribuită prin intermediul factorului poştal şi o prezintă administratorului public/secretarului orașului Buftea în vederea repartizării pentru soluţionare;
  • Predă corespondenţa înregistrată, preia totodată toate răspunsurile formulate de compartimentele de specialitate în vederea expedierii;
  • Propune transmiterea cererilor şi a scrisorilor care nu sunt de competenţa administraţiei publice locale către societăţile comerciale, regiile şi instituţiile de a căror competență depinde soluţionarea acestora, urmărind modul de soluţionare şi transmitere a răspunsurilor către petenţi;
  • Descarcă răspunsurile emise de către compartimente din registrul general de intrare-ieşire a corespondenţei;
  • Trimite corespondenţa către petenţi, prin predarea la oficiul poştal local pe bază de borderou;
  • În termen de 5 zile de la înregistrare returnează petiţiile greşit îndreptate către autorităţile sau instituţiile publice între ale căror atribuţii se regăseşte şi soluţionarea problemelor semnalate în petiţiile respective înştiinţând totodată petentul;
  • Propune clasarea petiţiilor anonime sau incomplete în ceea ce priveşte datele de identificare ale petiţionarului;
  • Se îngrijeşte de întocmirea formalităţilor necesare expedierii corespondenţei şi gestionarea acestora (borderourile) – aplicarea ştampilei TP de care răspunde;
  • Efectuează borderourile pentru fiecare expediere în parte, borderouri care sunt necesare pentru decontare;
  • Ţine evidenţa cererilor depuse în vederea deschiderilor, completărilor şi scăderilor de rol agricol şi fiscal prin înregistrarea acestora într-un registru de transfer pentru întocmirea documentului de către compartimentele: Registru Agricol şi Cadastru, Taxe şi Impozite, Secretar;
  • Prezintă în mod periodic situaţia petiţiilor întârziate ca rezolvare;
  • Colaborează cu celelalte birouri şi servicii pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice;
  • Contribuie la soluţionarea în termenele prevăzute de lege solicitărilor verbale şi scrise de informaţii de interes public (cu sprijinul celorlalte servicii, birouri, compartimente din instituţie care vor furniza informaţiile cerute în timpul cel mai scurt astfel încât să se asigure redactarea răspunsului către petent fără a se depăşi termenele legale);
  • Contribuie la realizarea şi actualizarea buletinului informativ anual care include informaţiile de interes public pe care instituţia are obligaţia să Ie comunice din oficiu. Celelalte servicii, birouri, compartimente vor furniza la cererea funcţionarului din cadrul acestui compartiment informaţiile care sunt necesare pentru redactarea acestui buletin informativ;
  • Participă la întocmirea raportului anual privind transparenţa decizională;
  • Respectă prevederile procedurilor operaţionale aplicabile;
  • Respectă normele de securitate şi sănătate în muncă şi de prevenire şi stingerea incendiilor;
  • Se conformează dispozițiilor primite de la primar, viceprimar și ceilalți superiori ierarhici;
  • Păstrează confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției publice.
  • îndeplineşte şi alte sarcini date de către superiorii pe linie ierarhică.
  • Prezentele atribuţii nu sunt limitative, putând fi completate şi cu alte dispoziţii emise de conducătorul instituţiei;

      Dosarele de concurs trebuie sa conţină urmatoarele documente:

  • Copia actului de identitate ;
  • Curriculum vitae, modelul comun european;
  • Formularul de înscriere ;
  • Copiile diplomelor de studii şi ale altor acte, care atestă efectuarea unor specializari;
  • Copia carnetului de muncă sau, dupa caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice;
  • Cazierul judiciar ;
  • Adeverinţă care atestă că este apt din punct de vedere medical și psihologic să exercite o funcție publică;
  • Declaraţia pe propria raspundere sau adeverinţă, care să ateste calitatea sau lipsa calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia;

      Copiile actelor de mai sus se prezintă însoţite de documentele originale sau în copii legalizate.

Relaţii suplimentare pot fi obținute de la domnul Barbu Dorel, inspector la Primăria oraşului Buftea, Piața Mihai Eminescu, nr. 1, telefon nr. 0318241234, fax 0318241238, sau prin consultarea anunțurilor afișate la avizierul instituției sau publicate pe site-ul oficial www.primariabuftea.ro.