DECLARAREA DECESULUI

  • certificatul medical constatator al decesului ;
  • actul de identitate al decedatului– în original;
  • certificatul de naştere al decedatului – în original ;
  • certificatul de căsătorie al decedatului, dacă este cazul – în original ;
  • dovada desfacerii căsătoriei, dacă este cazul – în original;
  • livretul militar, dacă este cazul;
  • actul de identitate al declarantului– în original;
  • aprobarea parchetului pentru înhumare, dacă este cazul;
  • cerere de înregistrare tradivă, dacă este cazul;
  • amendă de 100 lei pt. depăşirea termenului de declarare, dacă este cazul.

                Declararea decesului:

  • se face de către persoana interesată (rudă/aparţinător) la Compartimentul de Stare Civilă astfel:
    • de luni până joi, între orele 8,00 şi 16,30, iar eliberarea documentelor are loc, conform programării;
    • vineri, între orele 8,00 și 14,00 iar eliberarea documentelor are loc, conform programării;
    • pentru cazurile de urgenţă, atunci când se constată că nu este program (sâmbăta, duminica și în zilele declarate libere), solicitantul va lua legătura cu personalul care se ocupă de informarea cetăţeanului/paza instituției în vederea contactării lucrătorilor de stare civilă

               Verificarea actelor care urmează a fi depuse în vederea înregistrării decesului se face numai de către personalul din cadrul Compartimentului de stare civilă, conf. Art 6, alin. (1) din Legea nr. 119/1996, iar întocmirea dosarului se face doar sub îndrumarea acestuia. Amenzile aferente se achită doar după completarea dosarului şi întocmirea procesului-verbal de constatare, la îndrumarea funcţionarilor specializaţi din cadrul aceluiaş compartiment.

               La solicitarea petentului, Serviciul de relaţii cu publicul îi va aduce la cunoştinţă acestuia informaţiile respective verbal şi la modul general, îndrumându-l să solicite informaţii concrete la Compartimentul de Stare Civilă, conform programului stabilit pentru lucru cu publicul, unde va primi fişa cu documentele necesare, sub semnătura funcţionarului de stare civilă.