Instituția Prefectului – Județul Ilfov informează că astăzi, 23.03.2021, a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov, în cadrul căreia au fost adoptate:
– Hotărârea nr. 49 din 23.03.2021 privind adoptarea modificării scenariului de funcționare pentru unitățile de învățământ din localitatea Glina, Judeţul Ilfov;
– Hotărârea nr. 50 din 23.03.2021 privind măsurile dispuse pentru județul Ilfov.
► Conform Hotărârii CJSU Ilfov nr. 49/23.03.2021, începând cu data de 24.03.2021, se suspendă activitatea didactică ce presupune prezență fizică la nivelul unităților de învățământ din localitatea Glina, ca urmare a depășirii ratei de incidență de 6/1000 locuitori. Pe perioada suspendării procesul de învățământ se va desfășura online.
► Conform Hotărârii CJSU Ilfov nr. 50/23.03.2021, având în vedere că rata de incidență cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile, la nivelul întregului județ Ilfov, este de 7,47/1000 de locuitori, începând cu data de 24.03.2021 ora 00.00, la nivelul tuturor localităților ilfovene în care nu este instituită măsura de carantinare zonală se instituie următoarele măsuri:
– interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor;
– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
– interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu excepția celor care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri și lozuri, doar pentru activitatea de vânzare a acestora, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară, conform adresei Institutului Național de Sănătate Publică nr. 19941/2020 și Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 60/2020;
– interzicerea organizării și desfășurării activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.
Pentru localitățile din județul Ilfov care în acest moment se află sub măsura de carantinare zonală instituită prin Ordine ale Șefului DSU se aplică măsurile prevăzute prin respectivele Ordine, iar la încetarea aplicabilității măsurii de carantinare zonală, se pun în aplicare prevederile Hotărârii CJSU Ilfov nr. 50/23.03.2021.
*****