Peste 280 de copii, cu vârste între 7 și 14 ani, au sosit sâmbătă, 2 iunie, la prima oră a dimineții, la Sala de sport a Liceului Tehnologic „Dumitru Dumitrescu” din Buftea, pentru a se întrece în prima ediție a competiției Cupa Voința Buftea Karate WUKF.
Așa cum au remarcat organizatorii, merită lăudată ambiția micilor sportivi, dar și implicarea părinților, care au ales să își petreacă altfel decât majoritatea zilele libere de 1 iunie. Participarea a fost peste așteptări, participanții avându-i alături și pe Liviu Crișan, președintele Federației Române de Karate WUKF, Ion Tatulică, președinte la ACSS Voința Buftea, Alexandru Vaida, viceprimar al orașului Buftea, și, evident, pe arbitrii F.R.K WUKF. Antrenorii Magdalena și Dan Tamași s-au asigurat că totul se desfășoară fără cusur.
După deschiderea oficială a competiției, prin intonarea Imnului Național al României de către Adelin Mândroc, Alexandru Vaida, viceprimarul orașului Buftea, le-a mulțumit organizatorilor, Liceului ”Dumitru Dumitrescu”, care reușește să valorifice la cel mai înalt potențial sala de sport, ridicată de primăria Buftea, din fonduri europene. ”Voi învățați karate ca să fiți mai demni, să aveți încredere în voi, să fiți disciplinați și să ajungeți oameni puternici, atât spiritual, cât și fizic. Continuați pe această cale și vă mulțumesc că ați ales-o”, a declarat viceprimarul.
Liviu Crișan, președinte Federației Române de Karate WUKF a mărturisit că este pentru prima dată la Buftea și s-a declarat încântat de condițiile oferite copiilor pentru desfășurarea activităților sportive. ”Sportul este ceea ce ar trebui să facă toți copiii, toți tinerii. Avem 281 de sportivi participanți la această competiție, din 20 de cluburi din țară. Sperăm ca această competiție să devină tradițională în calendarul federației noastre”, a mai spus Liviu Crișan.
În semn de respect față de conducerea primăriei Buftea, el i-a oferit viceprimarului o plachetă omagială. Plachete au fost oferite și arbitrilor, pentru a-și aduce aminte de orașul Buftea și de această competiție.
Ultimul test, înainte de Campionatul Mondial
Președintele ACSS Voința Buftea, Ion Tatulică, a primit la rândul său o plachetă: ”Vă mulțumesc, și după cum observați, sala este pregătită pentru acest eveniment. Vă mulțumesc părinților și copiilor, antrenorilor, conducătorilor, dlui. viceprimar, primar Gheorghe Pistol pentru implicarea totală care a făcut ca acest concurs să ajungă în orașul nostru.”
Andrei Constantin, purtătorul de cuvânt al Federației Române de Karate WUKF s-a arătat încântat de faptul că în Ilfov se deschide încă o competiție. ”Suntem surprinși că aproape 300 de copii au luat startul la această ediție. Este un ultim test, pentru că federația pleacă pe 13 iunie la Campionatul Mondial WUKF din Scoția – Dundee, unde vom participa cu circa 80 de sportivi și încercăm să ne menținem poziția având în vedere că suntem lideri mondiali de opt ani”.
Sursa: Jurnalul de Ilfov