Eliberarea actului de identitate (la expirare, modificarea datelor de stare civilă, anularea documentului, schimbarea sexului sau a fizionomiei)

ELIBERAREA ACTULUI DE IDENTITATE LA :
– EXPIRAREA TERMENULUI DE VALABILITATE,
– MODIFICAREA DATELOR DE STARE CIVILĂ,
– ANULAREA DOCUMENTULUI,
– SCHIMBAREA SEXULUI SAU A FIZIONOMIEI

DOCUMENTE NECESARE:

– cererea pentru eliberarea actului de identitate;

– actul de identitate şi cartea de alegător, dacă este cazul;

– certificatul de naştere şi certificatul de căsătorie, dacă este cazul, original;

– hotărârea de divorţ, definitivă şi irevocabilă, după caz, original;

– certificatul de deces al soţului/soţiei decedat/decedate, în cazul soţului supravieţuitor, original;

– certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, original;

– documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu şi, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reşedinţă,  original;

– chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate;

 În cazul modificării numelui şi/sau prenumelui titularului, prenumelui părinţilor, a datei ori a locului de naştere, precum şi în situaţia schimbării sexului, se prezintă şi hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau, după caz, actul administrativ în baza căruia s-au modificat datele de stare civilă.

Eliberarea primului act de identitate după împlinirea vârstei de 18 ani (pentru cei care, până la împlinirea vârstei de 18 ani, nu au mai solicitat alt act de identitate)

ELIBERAREA PRIMULUI ACT DE IDENTITATE DUPĂ ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 18 ANI (pentru cei care, până la împlinirea vârstei de 18 ani, nu au mai solicitat alt act de identitate)

DOCUMENTE NECESARE:

  • cererea pentru eliberarea actului de identitate;
  • certificatul de naştere, original;
  • documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, original;
  • declaraţia unuia dintre părinţi ori a unei terţe persoane, din care să rezulte faptul că identitatea declarată în cererea de eliberare a actului de identitate, coroborată cu imaginea preluată ori cu fotografia ataşată cererii, aparţine solicitantului;
  • chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate;

Eliberarea actului de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani (pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani)

ELIBERAREA ACTULUI DE IDENTITATE LA ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 14 ANI (pentru minorii cu vârstă cuprinsă între 14 şi 18 ani)

       DOCUMENTE NECESARE:

  • cererea pentru eliberarea actului de identitate, semnată atât de minor, cât şi de părinte/reprezentant legal;
  • certificatul de naştere, original;
  • actul de identitate al unuia dintre părinţi sau al reprezentantului legal;
  • actul de identitate al unuia dintre părinți sau al reprezentantului legal, original, document cu care se realizează dovada adresei de domiciliu. În cazul în care părintele este cetățean străin, dovada adresei de domiciliu se face cu permisul de ședere permanentă;
  • certificatul de căsătorie al părinţilor sau, după caz, hotărârea judecătorească, definitivă şi irevocabilă, în cazul în care părinţii sunt divorţaţi, original;
  • chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate;

 

  • La împlinirea vârstei de 14 ani, minorul se prezintă la ghişeul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, însoţit de unul dintre părinţi sau, după caz, de reprezentantul său legal, de persoana desemnată din cadrul centrului specializat aflat sub autoritatea serviciului public de asistenţă socială sau de persoana căreia i-a fost încredinţat în plasament, pentru a solicita eliberarea actului de identi­tate.