Articol: Pistol Gheorghe – Premieră sportivă la Buftea. Un semimaraton inedit

După organizarea a 4 concursuri de duatlon și tot atâtea de triatlon, Asociația Pegas Triatlon Club a „recidivat”. Sâmbătă, 1 octombrie, la Buftea, a avut loc prima ediție a unui semimaraton care, așa cum ne-a declarat Cosmin Rogoveanu, vicepreședintele Asociației, va deveni o tradiție pentru orașul ilfovean.

Semimaratonul Buftea, o competiție de alergare urbană, s-a adresat amatorilor și a fost accesibil oricărui pasionat de sport și mișcare, indiferent de vârstă. El a fost organizat atât pe categorii de distanță, cât și de vârstă. Astfel, probele puse la dispoziție au avut lungimi de 7 km, 14 km și 21 km, iar traseul a fost format dintr-o o buclă de 7 km, din care 2 km pe Domeniul Știrbey, care a fost parcursă de concurenți o dată, de două, sau de trei ori, iar participanții au avut posibilitatea să intre și în clasamentul de la 7 km, cei care au înregistrat cel mai bun timp la toate cele trei probe urmând să fie declarați campioni absoluți.  Categoriile de vârstă au fost stabilite din 10 în 10 ani, astfel: maximum 19 ani, 20-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani, 50-59 ani și peste 60 ani. Startul a fost unic pentru toate cele 3 probe și pentru toate categoriile de vârstă. Toți participanții au primit medalii, indiferent de locul pe care s-au clasat, iar pentru primii trei cupe și premii în produse oferite de Redis Nutriție și Sloop.

Participare națională și internațională

La start s-au prezentat 137 de alergători din țară și chiar și din străinătate. O prezență inedită a fost japoneza Hiroko Ogawa, care a și câștigat toate cele trei probe, la categoria sa de vârstă, 50-59 de ani, dar și ucraineanca Guzel Mirasova, venită tocmai din Vladivostok. Startul competiției a fost dat de primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol. „Sunt convins că vom avea competitori puternici. Haideți să dăm valoare acestei competiții!”, a spus edilul, înaintea startului.

Cum să te vindeci, prin sport

Concursul a fost foarte disputat, participanții dând totul pentru a se clasa cât mai bine. Ne-a impresionat, însă, decanul de vârstă al competiției Petru Andrei Condurache, care, la 67 de ani, s-a clasat pe locul I la toate cele trei probe. El are o poveste foarte interesantă, un exemplu despre cum îți pot schimba destinul prin sport. Dl. Condurache a avut diabet insulinodependent, timp de 14 ani. A ținut un regim special, bazat pe sucuri de legume și fructe și, anul trecut, a fost declarat vindecat de această boală. „Simțeam că am o energie nemaipomenită. Am întrebat-o pe soția mea ce să fac. Ea mi-a propus să mergem să alergăm, pe malul mării, noi suntem din Constanța. După un an, am început să participăm la competiții de alergare, la semimaratoane, în țară și în străinătate”, ne-a povestit dl. Condurache. De altfel, și soția lui, Camelia, s-a clasat pe locul trei la proba de 14 kilometri…

Sursa: Jurnalul de Ilfov

Articol: Pistol Gheorghe – Competiții de anvergură, în premieră națională. Campionat Balcanic şi Concurs Internaţional de anduranţă ecvestră

Pistol Gheorghe – Competiții de anvergură, în premieră națională. Campionat Balcanic şi Concurs Internaţional de anduranţă ecvestră

Orașul Buftea a căpătat laurii unui adevărat centru de mare vocație, al confruntărilor sportive ecvestre. Două premiere absolute în Ilfov și la nivel național au confirmat din plin această biruință. Și nu o spune reporterul, ci au afirmat-o specialiști cu probitate profesională. E meritul autorităților locale din Buftea, conduse de edilul Gheorghe Pistol și ale Consiliului Județean Ilfov (CJI) care s-au asociat punerii în practică a ideii lansate de Asociația Club Sportiv „Shagya”. Ținta? Organizarea în vecinătatea orașului amintit a unor competiții internaționale de anduranță ecvestră, cu un însemnat nivel al reprezentării.

Prima zi a sfârșitului săptămânii trecute – sâmbătă, 23 septembrie – a găzduit Campionatul Balcanic de Anduranță Ecvestră, cu elite ale acestui sport aflate în întrecere. Iar duminică, s-a desfășurat Concursul In­ternațional, la aceeași disciplină sportivă, pe echipe sau individual și cu mai multe lungimi diferite ale traseelor. Rigorile bunei structurări a exigențelor de concurs ­s-au împletit cu marcarea frumuseții acestui sport, petrecut în aer liber.

Sistematizare și armonie cu natura

Cele două evenimente, în premieră sportivă, s-au petrecut pe terenurile din vecinătatea orașului Buftea. Suprafața de teren de lângă Centrul Național de Fotbal a fost amenajată ca centru al campusului competițional. Acolo s-au aflat punctele de „start” și „finish”, de centralizare a datelor jurizării electronice, de control și supraveghere medicală a cailor, spații pentru oaspeți, staff și tribune, ori alte locuri de agrement și relaxare pentru spectatori. Nu a fost omis nimic din tot ce era important și necesar pentru ca performanțele sportive consistente – în concursuri cu probe de amploare – să ofere spectatorilor certitudinea petrecerii unor zile speciale. Așa a și fost.

Gazde bune și oaspeți pe măsură

Cele două competiții internaționale au avut probe diferite. Iar încă de la primele ore ale celor două zile, organizatorii s-au aflat în miezul onorării tuturor obligațiilor. Edilul orașului Buftea, primarul Gheorghe Pistol a dat tonul de bună gazdă. Cu grijă și atenție deosebite, de la detaliu până la clarificări mai generale, el și-a onorat statutul de amfitrion aparte. În dimineața Campionatului Balcanic de Anduranță Ecvestră, de sâmbătă, el a primit scurta vizită a lui Marian Petrache, președintele CJI și Hubert Thuma, președinte PNL Ilfov.

Apoi a sosit și Rizia Tudorache, vicepreședinte al CJI, care a participat la înmânarea trofeelor pentru sportivii premiați, laolaltă cu edilul din Buftea.

Prieteni, cunoscuți, membri ai familiilor buftene, copii și alte rude, au animat zona spectatorilor.

După probele finale din competiție și jurizarea clasamentelor, către ora 18:00, a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor sportivi din cele patru țări participante: Bulgaria, România, Grecia și Turcia. Entuziasmul suporterilor și al partenerilor de echipe a fost la cote maxime.

Spectacol, cuvinte calde și satisfacții

Festivitatea de premiere a impresionat, dincolo de diplome, medalii și cupe. În debutul ei, au urcat pe scenă membri dansatori ai Ansamblului artistic “Doina Ilfovului”, al Centrului Cultural Buftea, condus de prof. coregraf Daniela Mîndroc.

După care, edilul din Buftea le-a împărtășit celor prezenți câteva gânduri, de întâmpinare. A făcut același lucru și în ziua următoare, duminică, înainte de înmânarea trofeelor sportive, concurențior din competiția internațională.

Din cuvântul primarului

Gheorghe Pistol: „Astăzi e o zi istorică pentru oraşul nostru, când găzduim, în premieră, un eveniment de acest gen, de anduranţă ecvestră. Competiţia a debutat cu trasee bine puse la punct și amenajate, cu o bază materială corespunzătoare exigenţelor internaţionale, pentru o întrecere de înaltă calitate. Primăria Buftea, dar şi Consiliul Judeţean Ilfov (CJI), fără de care această etapă nu ­s-ar fi putut desfăşura, a înţeles că a investi în sport înseamnă a investi în viitor. Vreau să mulţumesc Asociaţiei Shagya România, pentru că a venit cu această idee – să organizeze la Buftea acest eveniment, Federaţiei Ecvestre Internaţionale, Federaţiei Ecvestre Române, Jockey Clubului Român, echipei de arbitri, medicilor, pentru profesionalismul dovedit, concurenților, pentru rezultate și fair-play şi tuturor pentru că ați ales ca Buftea să fie o locaţie de anduranţă.

Au venit şi mulţi copii şi asta ne bucură și contăm pe un adevărat succes. Mai ales că sunt două competiţii: competiţia balcanică şi concursul internaţional de anduranţă, care are trasee de 90 şi 120 de km, cu probe de competiţie naţională, de 30, 40, 60 şi 80 de km.

Vă promitem că la următoarea ediţie a competiţiilor de anduranţă ecvestră de la Buftea, vom onora în totalitate aşteptările dv. Vă aşteptăm în 2018, la cea a a II-a ediţie de concursuri de anduranţă, aici, la Buftea”, a conchis el.

A doua zi, la fel de animată

Aceeași atmosferă de participare caldă la tot ce s-a petrecut, ca efort de organizare și victorii sportive. Rizia Tudorache a revenit în mijlocul ilfovenilor și sportivilor din țările participante. Iar Gheorghe Pistol a fost însoțit și de vicele Alexandru Vaida.

Măsura valorii și încrederii

Într-adevăr, competi­țiile internațio­nale, în premieră, la Buftea poartă re­numele unui spirit, care oferă Ilfovului o strălucire aparte.

Așa cum a afirmat, între altele, Nathalie Ralu Iavorovski, preşedinte al juriului și membru al Comisiei de anduranță a FER: „Ce s-a petrecut în aceste zile la Buftea e o premieră națională, mai ales ca număr mare al participărilor. În fond, s‑au înfruntat sportivi din patru țări. Concursurile de aici au fost o reușită. Între altele, trebuie să evidențiez calitatea profesională, deosebită, a echipei veterinare. Iar organizatorii s-au mișcat foarte repede și, mai ales, bine”, a precizat ea.

SURSA: JURNALUL DE ILFOV

Articol: Pistol Gheorghe – Eveniment UNIC în România cu potențial imens, la Buftea! Intrarea este liberă!

Se poate și în România, deși nu foarte mulți ne-ar da șanse în acest domeniu. Un eveniment unic și cu un potențial imens de a atrage turiști, dar și miliardari din Orientul Mijlociu va avea loc la Buftea pe 23 și 24 septembrie. Mai exact la Centrul de Fotbal Buftea, FRF – Buciumeni (QR).

Primăria Buftea și Consiliul Județean Ilfov împreună cu Clubul Sportiv Shagya, Federația Ecvestră Internațională și Federația Ecvestră Română  au pus la punct, în cele mai mici detalii, cel mai important eveniment de anduranță ecvestră organizat în România. Este vorba despre Campionatul Balcanic de Anduranță Ecvestră care va aduna la start aproximativ 100 de călăreți. Acest sport este preferat în special de șeici și case regale, fiind un sport deosebit de elegant și fascinant în același timp.

Sportivii sunt din România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Slovenia, Serbia, dar și Anglia, Franța, Slovacia, Ungaria și Spania și vor beneficia de cele mai bune condiții. A fost asigurată aceeași logistică folosită și la Campionatul Mondial de Anduranță 2016 din Samorin, Slovacia, adică de cel mai înalt nivel.

Oficialii care vor arbitra vor fi de asemenea dintre cei foarte bine cotați la nivel internațional, iar în cazul în care vreunul din cai nu este în cea mai bună formă fizică va fi îngrijit cu multă atenție, dar nu va fi lăsat să intre în concurs tocmai pentru a nu i se pune viața în pericol.

Sâmbătă la ora 7:00 se va da startul acestui eveniment deosebit.

Probele concursului și programul exact este cel de mai jos:­

 

Sursa: Bugetul.ro

Articol: Pistol Gheorghe – Început de an școlar, la Buftea. Bun găsit, şcoală minunată!

Clopoțelul a sunat din nou la Școala gimnazială nr. 1 din Buftea. Scăldată de razele unui soare auriu, de toamnă, curtea școlii s-a umplut de copii emoționați, cu glasuri cristaline, dar și de părinți, chiar mai emoționați decât odraslele lor, în așteptarea ceremoniei de deschidere a noului an școlar. O ceremonie pe măsura importanței acestui eveniment care, an de an, îi întâmpină pe micuți cu multă căldură și speranță în viitor.

Și anul acesta, evenimentul a fost onorat de prezența primarului orașului Buftea, Gheorghe Pistol, ca în fiecare an nelipsit de la această ceremonie. Edilul a fost întâmpinat de directorul școlii, prof. Aretinica Rudeanu, care s-a alăturat cadrelor didactice ale școlii și celorlalți invitați, Simona Mocănescu, director financiar al companiei YKK, parteneră în proiectul „Centru școlar pentru susținerea performanței”, inaugurat cu această ocazie, după două luni de „pilotare”, reprezentantul Asociației de Părinți, Călin Cosma, reprezentantul Poliției Buftea, agent șef principal Dănuț Seciu, polițist de proximitate al unității de învățământ și reprezentanta ISJ Ilfov, prof. Rori Gheorghișor.

Școala, locul unde învățăm să fim români

„Sperăm ca această zi să rămână în memoria voastră ca una plină de bucurie și de emoție. Dar și de încredere că sunteți ­într-un spațiu protector, unde sunteți iubiți și unde sunteți respectați. Un călduros salut părinților și bunicilor care își însoțesc astăzi copiii sau nepoții la școală, care sunt și de această dată, ca de atâtea alte ori, prezenți la evenimentele școlii. Mulțumim părinților care au ales Școala nr. 1, considerând-o o temelie bună pentru viitorul copiilor lor. Școala este locul unde învățăm să fim români în suflet! Să ne respectăm simbolurile naționale. Vă invităm să intonăm împreună Imnul Național. (…) Începem acest an școlar cu 1.056 de elevi, în 37 de clase, 125 numai la clasa pregătitoare și cu 270 de preșcolari, în cele 3 grădinițe arondate, care vor beneficia cu toții de condiții optime de studiu, de profesori bine pregătiți și cu respect față de meseria pe care o practică. Instituția noastră rămâne sub deviza «O școală fără frustrări», deziderat care trece pragul declarativului, cu străduința permanentă a împlinirii. Deschiderea noului an școlar reprezintă pentru cele 52 de cadre didactice ale școlii noastre și pentru personalul auxiliar și nedidactic prilej de bucurie. (…) Va fi, cu siguranță, și acest an școlar unul al roadelor bogate și al împlinirilor” a spus, în deschiderea ceremoniei, directorul școlii, Aretinica Rudeanu.  

În continuare, a fost oficiată o slujbă de binecuvântare, cu ocazia deschiderii noului an de învățământ, de către părintele Dragoș Moga și părintele Daniel Marcu. Apoi, părintele Marcu a dat citire mesajului Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Investești în copii, investești în viitor

Prof. Aretinica Rudeanu l-a invitat apoi pe primarul Gheorghe Pistol, „omul care continuă ­să-și țină promisiunea de a acorda copiilor orașului sprijinul său permanent”, așa cum l-a caracterizat domnia sa.

„Astăzi este prima zi din noul an școlar, o zi importantă pentru noi, deoarece în aceste momente copiii au prioritate. Ca la fiecare început de an școlar, doamna director, împreună cu întreg colectivul didactic și nedidactic, vă întâmpină nu numai cu sălile de curs și manualele pregătite, dar și cu sufletele deschise și urări de bine. Vă spun și eu un bun venit atât pentru elevii preșcolari care calcă pentru prima dată pragul acestei școli, cât și pentru cei care revin. Anul școlar 2017-2018 debutează cu o clădire bine pusă la punct, cu o bază materială corespunzătoare cerințelor unui învățământ de calitate. Primăria Buftea a înțeles că atunci când investește în copii, investește în viitor. Vreau să vă asigur de tot sprijinul meu în toate acțiunile educaționale pe care doriți să le desfășurați. Dragi părinți, vă rog să conștientizați că copiii dumneavoastră primesc o educație de cea mai bună calitate. Dorim ca și de acum încolo colaborarea dvs. cu școala să fie una bună, poate chiar mai bună decât în anii precedenți. (…) Și nu uitați, copiii dvs. sunt și copiii noștri! Faptul că ne aflăm cu toții la acest eveniment demonstrează că acordăm o atenție deosebită educației și înțelegem rolul ei în societate. Vă rog, dragi elevi, să vă înscrieți în Asociația Club Sportiv de Sănătate Voința Buftea, o asociație cu 16 discipline sportive unde toți copiii beneficiază gratuit de pregătire sportivă. De asemenea, vă rog să vă înscrieți la Centrul Cultural Buftea, în Ansamblul «Doina Ilfovului» unde doamna coregraf abia așteaptă să vă învețe dansurile din regiunile frumoase ale țării noastre. Un an școlar frumos, cu rezultate bune de care să ne bucurăm cu toții! Așa să ne ajute Dumnezeu!”, s-a adresat primarul celor prezenți.

Lacrimi și emoții

Primii care au pășit pragul școlii au fost cei mai mici elevi, cei din clasa pregătitoare. Ei au trecut pe sub un frumos arc înflorat, conduși de dascălii lor, emoționați și îmbujorați, unii dintre ei cu obrajii scăldați de lacrimi fierbinți. Îi așteptau clasele frumos împodobite, locul unde vor pătrunde în minunata lume a cunoașterii, conduși de doamnele profesoare. Mulți dintre ei se des­părțeau cu greu de părinți, dar în curând vor descoperi că aici, în școală, îi așteaptă ceilalți părinți, dascălii lor, care îi vor îndruma pe cărările vieții la fel de grijulii și iubitori ca și părinții lor de-acasă. Au fost momente emoționante pentru micuții care au trecut ­într-o nouă etapă a vieții lor neprihănite, cea în care vor învăța să devină oameni de nădejde ai acestei țări. Mult succes!

 

 

Sursa: Jurnalul de Ilfov

Pistol Gheorghe – Articol – Buftea. Spectacolul unei sărbători de excepţie. Ziua Imnului nostru Naţional

Seara de joi, 27 iulie, a readus în suflete îndemnurile ei. N-a mai șopotit în taină. La Buftea, a avut un glas puternic, bine conturat, cu armonii însufleţite, mişcare şi culori vii. Totul s-a întâmplat la Centrul Cultural. El a găzduit minunatul spectacol care a omagiat sărbătorirea împlinirii, la 29 iulie, a 169 de ani ai vieţii Imnului nostru Naţional,  „Deşteaptă-te române”.

Reprezentaţie de zile mari

Nădejdile şi dorurile de veacuri ale ţării au năvălit energic de pe scenă, din piepturile zecilor de rapsozi – mai ales copii, dar şi artişti tineri, sau consacraţi. Sala a fost arhiplină. Preţuirea publicului a declanşat ropote de aplauze și a susţinut cu entuziasm frumuseţea spectacolului.

Momente artistice deosebite

Programul a cuprins o mare varietate a expresivităţilor artistice: cântece, poezii, dansuri din toate zonele ţării.

Mihaela Tănase, dir. interimar al Centrului Cultural a afirmat: “Sărbătorirea acestui eveniment important e o tradiţie pe care o împlinim an de an, în vacanţele de vară. Şi acum, aici, aproape 100 de mici artişti din şcolile  noastre participă la omagierea simbolului nostru naţional”

Spectacolul a debutat cu intonarea Imnului ­“Deşteaptă-te române”, pe versuri de Andrei Mureşanu şi muzica lui Anton Pann. A urmat un frumos colaj de poezii patriotice, interpretate de elevii membri ai Cercului de Actorie şi Scriere Dramatică, îndrumaţi de prof. Salex Iatma.  Cei ai Palatului copiilor – Ilfov, din Buftea, coordonaţi de prof. Sorin Marcu au interpretat „Cântă cucu-n Bucovina”. Și elevul Adelin Mîndroc a cules un succes binemeritat cu cântecele “Aşa-i românul”, “Măicuţa mea, să trăiască”!

Dansurile folclorice au ocupat un loc de cinste în programul spectacolului omagial. Ansamblul artistic “Doina Ilfovului”, condus de prof. coregraf Daniela Mîndroc, cuprinde dansatori de toate vârstele, de la copii la adulţi. Pe scenă s-au perindat, între altele, hore, sârbe, „Călușul”, “Ciuleandra”, “Bo­­­­ie­reasca”. Grupul mămicilor din Buftea au făcut deliciul asistenței cu  dansuri din Oltenia, ș.a.m.d.

Mărioara Man Gheorghe, invitată de onoare

Cunoscuta interpretă de folclor a ridicat la ­maximum cotele entuziasmului la public. Ea a avut o prestație artistică plină de dinamism. Spectatorii au apreciat și acuratețea filonului autentic popular. Prezența ei scenică a electrizat sala.

 

Sursa: Jurnalul de Ilfov

 

Pistol Gheorghe – Eveniment remarcabil – a IV-a ediţie a “Pegas Triatlon Buftea” – Articol

 Vara asta capricioasă a adus zile toride, care au topit parcă şi intenţiile răcoroase ale munţilor. Cu toate astea, sâmbătă, 22 iulie, Buftea a devenit din nou gazda perfectă pentru cei peste 1.000 de iubitori ai sporturilor – fie ei atleţi sau susţinătorii lor, parteneri de viaţă, copii, rude, colegi ori prieteni. Oraşul s-a întrecut pe sine în buna orânduială a acestei minunate tradiţii atletice. Ca organizator, “Pegas Triatlon Club” s-a bucurat şi acum, ca în fiecare an, de sprijinul concret al partenerilor săi tradiţionali: Primăria Buftea – condusă de edilul  Gheorghe Pistol, alături de vicele Alexandru Vaida – „Federaţia Română de Triatlon” şi “Bittnet Systems”.

Competiţia, remarcabilă, a adus la starturi cea mai amplă participare sportivă în aer liber, cu  public, de până acum. Una cu natura, peste 500 de concurenţi de toate vârstele, amatori sau profesionişti, au participat la eveniment.

Cei tineri ori maturi au trecut prin probele de înot, ciclism şi alergare ale triatlonului. Copiii și-au disputat rapiditatea la crosul special, dedicat lor. Dar indiferent de locul obţinut în clasamente, toţi sunt cei care au biruit. Pentru că, “Prima şi cea mai mare victorie este să te învingi pe tine însuţi”, aşa cum afirma Platon, marele filosof al antichităţii greceşti.

Din cuvântul de întâmpinare al primarului

Primarul Gheorghe Pistol a fost prezent în spațiul pregătirilor pentru concurs, cu minute bune înaintea startului de la ora 9:30. A intrat în dialog cu organizatorii, sportivii ori susținătorii lor, cu copii, părinți, bunici. A fost  însoțit de vicele Alexandru Vaida.

Înaintea festivităților de premiere, le-a transmis tuturor mesajul său de întâmpinare: “Vă mulţumesc pentru această  participare amplă şi entuziastă. Bine aţi venit sau aţi revenit în oraşul nostru!

Dacă în urmă cu două luni avea loc aici „Duatlonul Balcanic”, organizat împreună cu “Pegas Triatlon Club”, iată acum ne reîntâlnim la triatlon şi ne pregătim pentru semimaratonul din 30 septembrie, unde vă aşteptăm să veniți cu toţii.

Vă mulţumim pentru fair-play-ul de care aţi dat dovadă în această întrecere. Mulţumesc şi organizatorului pentru professionalism, vă felicit pe toți, deopotrivă, participanți și învingători. Vă aşteptăm şi la celelalte manifestări artistice şi culturale organizate în oraşul nostru. Vizitaţi-l, bucuraţi-vă de cadrul său natural, pe care îl ocrotim şi-l păstrăm nevătămat. Şi, amintiţi-vă că în oricare perioadă a anului, vă vom fi o bună gazdă, oricând aveţi nevoie de linişte şi relaxare”.

Copiii, concurenți de nădejde

Starturile alergătorilor copii, pe grupe de vârste – cu începere de la 3 ani – au fost cele mai animate. Din an în an, numărul lor crește simțitor. „Asta e o mare bucurie, pentru noi toți”, a spus Cosmin Rogoveanu, vicepreședinte al „Pegas Triatlon Club”.  „În viitor, va trebui să ne pregătim cu schimbări pentru o participare de câteva sute de concurenți. Sau, să alcătuim o competiție pentru ei, exclusivă”, a conchis el.

Idei recente și alte noutăți

Am mai aflat că ediția din acest an a triatlonului a cuprins multe schimbări inedite, apreciate de competitori și asistență. Pentru o vizibilitate  mai bună a concurenţilor înotători, balizele de pe lac au fost dublate de patru caiace și  două bărci cu motor. Ele au ghidat optim traseele curselor și au supravegheat corectitudinea respectării lor. În plus, au avut echipaje cu salvamari, pentru că „am acordat o atenție deosebită siguranței sportivilor”, a afirmat Cosmin ­Rogoveanu.

Punctele de hidratare au pus la dispoziția tuturor peste o tonă de apă minerală, mai mult de 700 kg de pepeni verzi, plus alte fructe și biscuiți. Apoi, au fost împărțite sute de casolete cu paste și sos de legume. O surpriză deosebită, mai ales pentru copii, a fost oferită de abțibildurile aplicabile pe piele, cu însemnele evenimentului. Punctele de masaj pentru recuperare, asistat de profesioniști, au fost și ele altă noutate a momentului.

Toți concurenții au primit medalii de participare inedite, pirogravate, iar câștigătorilor li s-au dat diplome, cupe, premii în bani, pungi cu cadouri oferite de sponsorii ediției – produse „Vitalis” ale firmei „Dr. Oetker”, „Redis Nutriție”, sucuri naturale „Sloop” ș.a. Tombola organizată de „Trisport” a oferit un ceas de mână, competițional, marca „Garmin”, în valoare de peste 2.000 de lei.

Sursa: Jurnalul de Ilfov

Primarul Pistol Gheorghe a felicitat echipa bufteană Ary & Roby Buftea pentru titlul național la Minifotbal

În data de 16.07.2017, primarul orașului Buftea, Pistol Gheorghe, a felicitat echipa bufteană ARY & ROBY Buftea pentru câștigarea Campionatul Național de Minifotbal de la Bacău.  Aceștia au disputat finala cu echipa Old Boys București, câștigând cu 1-0, marcator fiind  Vasile Sebastian. 

ARY&ROBY BUFTEA se află pentru prima dată la un turneu național, după ce la faza regională de la Brașov, au reușit să elimine din grupă, echipa Neața & Prietenii din București. Aceștia au întâmpinat un eșec în fața campioanei Bucureștilor, echipa Old Boys București, unde au pierdut la executarea loviturilor de departajare, cu scorul de 1-1, dar din fericire, la faza regională se califică toate cele 4 semifinaliste la finala Campionatului Național.
În cadrul Campionatului Național 2017, organizat la Bacău, ARY & ROBY reușesc să câștige toate meciurile, fără să primască gol de la adversari (excepție fiind un autogol, primit în sferturile de finală). Sorții au făcut ca echipa din Buftea, să se întâlnească în finală cu Old Boys din București, în fața cărora au pierdut la Brașov. ARY&ROBY BUFTEA își ia revanșa și câștigă cu 1-0, în cel mai important meci de minifotbal din România, prin golul marcat de Vasile Sebastian, și aduce la Buftea cel mai râvnit trofeu din România la minifotbal.
Odată cu acest succes, echipa bufteană va reprezenta România din postura de Campioană Națională, la cel mai important turneu european din septembrie, și anume Champions League!

Acest succes vine coroborat cu succesul celor de la ARY&ROBY Old Team Buftea și TEC Buftea, care au făcut un joc frumos la Cupa României de la Cluj din perioada 7-9 Iulie 2018, unde TEC pierde greu în fața unor echipe puternice și nu reușește să promoveze grupele, iar ARY&ROBY Old Team Buftea se califică între cele mai bune 32 de echipe din 84 de la Cupa României.
Felicitări celor 3 echipe din Buftea care ne-au reprezentant cu mândrie orașul Buftea la nivel național, precum și singurului organizator de minifotbal al județului Ilfov, bufteanul Adrian Mimbler.

Pistol Gheorghe – Reuniunea generației de aur la fotbal

 

GENERAȚIA DE AUR 1970 – 1980 

Data de 2 iulie 2017 este o dată care va intra în istoria locului, deoarece, la inițiativa Primăriei Buftea, ACSS Voința a organizat o reuniune a jucătorilor de fotbal aparținând generațiilor de aur, respectiv cei care au jucat fotbal pentru cele două localități învecinate, în anii 70-80.

Data de 2 iulie 2017 este o dată care va intra în istoria locului, deoarece, la inițiativa Primăriei Buftea, ACSS Voința a organizat o reuniune a jucătorilor de fotbal aparținând generațiilor de aur, respectiv cei care au jucat fotbal pentru cele două localități învecinate, în anii 70-80.

Pentru mulți dintre cei prezenți la eveniment a fost o ocazie de a se revedea după ani de zile, de a mai schimba o vorbă, de a depăna amintiri și de ce nu, de a se șicana amical pe teren, parcă în amintirea momentelor când șicanele erau poate mai puțin amicale.  Meciul a avut loc pe Stadionul Constantin Bălălău din Buftea. Au fost formate două echipe și pentru a completa numărul necesar disputării partidei, au fost chemați și jucători ai reprezentativei Old Boys a ACSS Voința. Jocul a durat apoximativ o oră, deoarece chiar dacă s-a disputat la ora 10, data de 2 iulie a marcat ziua cea mai caniculară a acestui an. Căldura, la care se adaugă vârsta jucătorilor, și-au spus, împreună cuvântul.

Primarul Gheorghe Pistol, alături de viceprimarul Gheorghe-Alexandru Vaida, i-au premiat pe fiecare component al Generațiilor de Aur bufteano-crevediene. Fiecare „Very Old Boy” a primit câte o medalie care marchează astfel evenimentul și câte o diplomă care atestă recunoașterea meritelor sportive și este totodată un omagiu adus foștilor jucători de fotbal, acum bunici cu acte în regulă.

Din păcate tribunele au fost aproae goale, doar câțiva susținători venind să-i vadă pe bunici pe terenul de fotbal.

Evenimentul a culminat cu o petrecere ad-hoc, care a avut loc în cantina stadionului, oferind astfel venerabililor sportivi posibilitatea de a depăna amintiri, de a mai socializa sau a mai schimba  o impresie.

O adevărată sărbătoare a fotbalului buftean și crevedian, un eveniment care i-a bucurat nespus pe cei prezenți. Iată cele mai frumoase momente din timpul meciului și imediat de după terminarea acestuia, momente surprinse la „firul ierbii”:

Pistol Gheorghe – Cupa Buftea – Sambo

 

CUPA BUFTEA – SAMBO

O nouă ediție a Cupei Buftea la Sambo, organizată cu sprijinul direct al Primăriei Buftea şi prin susţinerea primarului Gheorghe Pistol, s-a desfăşurat sâmbătă, 10 iunie, în Sala Sporturilor. Un parteneriat cu IPJ Ilfov și Primăria Buftea și Federația Română de SAMBO, având ca scop prevenirea delincvenței juvenile, prin atragerea copiilor către practicarea sportului, a făcut ca acest eveniment să fie cu mult mai special.

Inspectoratul de Poliție Ilfov, în colaborare cu Federația Română de Sambo și Primăria Buftea, a organizat sâmbătă, 10 iunie, evenimentul sportiv Cupa Buftea, „Fii inteligent, nu violent!”, având ca scop prevenirea delincvenței juvenile și atragerea copiilor către practicarea sportului. Poliția Ilfov a invitat 20 de copii instituționalizați în centrele de plasament Voluntari și Periș, din dorința de a-i atrage în favoarea practicării sportului, ca alternativă de a petrece timpul liber, după ce aceștia vor părăsi centrele de plasament.

Copiii, încântați de eveniment

Concursul de SAMBO s-a desfășurat pe parcursul a 5 ore, în intervalul 10:00-15:00. Au participat 130 de copii, fete și băieți, de la 11 cluburi, categoria de vârstă 2007 – 2008, care au demonstrat abilitățile dobândite în toată perioada de antrenament.

Minorii instituționalizați au fost încântați de activitate și și-au arătat interesul de a urma cursul de Sambo susținut de antrenori specializați din cadrul Federației Române de SAMBO. La finalul activității, copii au primit mici cadouri din partea reprezentanților instituțiilor menționate.

Festivitatea a culminat cu premierea concurenților, care au primit diplome, medalii și premii. Au fost acordate 60 de premii pentru sportivii de pe locurile I, II și III.

Președintele Federației Române de Sambo, Viorel Gâscă, ne-a spus că, în România, există în prezent, peste 600 de practicanți legitimați ai acestui sport. ”Am fost foarte mulțumiți și de partenerii pe care i-am avut și de faptul că am putut oferi cadouri copiilor din centrele de plasament. S-a văzut după ochii lor că s-au simțit băgați în seamă. Au venit ca spectatori, dar într-o o zonă specială, lângă zona de concurs au fost invitați de antrenori să învețe abecedarul acestui sport. Cei care vor dori, vor putea să practice SAMBO în centrele de plasament. Vom face apoi un sondaj în centrele de plasament cu ofițerul de poliție, antrenorul și psihologul și plănuim, în luna august, să facem o excursie la Piatra Arsă, unde se antrenează lotul național de SAMBO. Copiii din centrele de plasament vor avea șansa să socializeze cu sportivii și să afle care sunt beneficiile practicării acestui sport”.

Un sport care educă

Comisar Șef Gheorghe Cristian, adjunct al șefului IPJ Ilfov, ne-a spus că o astfel de manifestare, chiar dacă promovează sporturi mai violente, a avut ca scop de a-i aduce pe copiii din centrele de plasament și de a-i familiariza și cu alte activități care să le ofere posibilitatea de a își lărgi orizonturile.

Am cunoscut-o, cu această ocazie, pe Daniela Poroineanu, în vârstă de 27 de ani, care practică de șase ani Sambo. Sportiva este legitimată la CS Farul Constanța și deși este căsătorită, performanțele ei sportive sunt remarcabile, având 300 de zile în cantonament pe an la Buftea, unde de două ori pe zi se fac antrenamente. Este printre cei mai buni sportivi români, fiind dublă campioană europeană de seniori, și medaliată cu aur, argint și bronz la campionatele mondiale.

O alternativă pentru copiii devaforizați

„Ne-am bucurat să găzduim acest eveniment, cu atât mai mult cu cât competiția a avut ca obiectiv prevenirea delicvenței juvenile. Ne-am bucurat de prezența Inspectoratului de Poliție Județean la aceste competiții, pentru ca tinerii să conștientizeze și mai mult riscurile acestor deviații de la normele sociale. Practic, prevenirea delicvenței se referă la amsamblul tuturor abaterilor și încălcărilor normelor sociale. Avem aici două categorii, cei cu deficiențe și disfuncții cerebrale și cei care provin din familii cu climat defectuos, nivel scăzut de trai, cu cauze socio-economice. Practic noi ne adresăm acestei ultime categorii, prin centrul de plasament pe care îl avem în orașul Buftea. Avem un proiect, dezvoltat prin Ministerul Muncii, însemnând cantină dar și posibilitatea de cazare, împreună cu cele 14 discipline ale Clubului Sportiv de Sănătate Buftea. Considerăm că fiecare tânăr își poate găsi locul în acest club să strige împreună cu echipele noastre „Hai, Buftea!”, ne-a declarat Gheorghe Pistol, primarul orașului Buftea.

Ce este SAMBO

SAMBO a apărut în fosta URSS în 1928. Numele era ”samoz‘‘, adică prescurtarea unei expresiei în limba rusă care înseamnă autoapărare. Din anul 1938 se numește ”sambo‘‘, prescurtarea din limba rusă a cuvintelor autoapărare fără arme. Sambo reprezintă un sport de autoapărare, care provine dintr-o sinteză a celor mai eficiente procedee din luptele tradiționale ale mai multor popoare, ex: trânta românească, kokh din Armenia, hapsagai din Yakutia, chidaoba din Georgia, jiu-jitsu din Japonia, kuresh, luptă tătărească, etc.