Buftea: emoții și multă ambiție. Cupa Touché la sabie, pentru copii | Articol – Pistol Gheorghe

Cupa Touché la sabie, pentru copii

Clubul ACS Touché Buftea a organizat, sâmbătă și duminică, 28 și 29 aprilie 2018, în sala de sport a Liceului Tehnologic „Dumitru Dumitrescu”, cu sprijinul Federației Române de Scrimă și al Primăriei Buftea, o nouă ediție a Cupei Touché la sabie pentru copii. Întrecerea a avut loc la feminin și masculin, doar la individual, la trei categorii de vârstă – U9, U11 și U13 – și a reunit la start peste 250 de sportivi de la cluburi din întreaga țară.

Sâmbătă, au avut loc primele trei probe: sabie masculin U13, sabie feminin U11 și sabie masculin U9. Au tras, în total, 126 de sportivi, iar învingători au fost: Luca Mărginean – la sabie masculin U9, Adriana Geatara – la sabie feminin U11 și Rareș Gehorghe – la sabie masculin U13. Duminică, au avut loc ultimele trei probe: sabie feminin U13, sabie masculin U11 și sabie feminin U9. În cea de-a doua zi au tras, 121 de sportivi, iar învingători au fost: Sara Dumitrescu (ACS Duel) – la sabie feminin U9, Tudor Moise (ACS Corona Brașov) – la sabie masculin U11 și Bianca Statie (CSA Steaua) – la sabie feminin U13.
Competiția s-a desfășurat conform regulamentului Federației Române de Scrimă. Formula de concurs a fost: un tur de grupe preliminare (5 tușe), iar apoi au urmat eliminări directe. Sabrerii înscriși la categoria U9 au tras cu lame nr. 2. Primii opt sportivi clasați la fiecare categorie au fost premiați de către organizatori.

Un test pentru campionatul național

Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, prezent pentru a-l susține pe fiul său, Vlad Gabriel, ne-a declarat: ”E un lucru extraordinar, în primul rând pentru Buftea. Cine știe, poate, în viitor, să își aducă aminte copiii că aici au început primii pași în scrimă, primele competiții și au ajuns la competiții mari, importante, să reprezinte România și să câștige medalii pentru România. Am văzut multă emoție, multe lacrimi, multă dorință de a câștiga”.

A fost o competiție deschisă pentru toate cluburile, excelent organizată. „Sperăm ca la anul să devină internațională”, ne-a spus scrimera Ioana Preduțoiu, organizatoarea competiției și antrenoarea copiilor din Buftea. ”Pe mine mă interesează ca sportivii mei să învețe să lupte și acasă, unde presiunea este mai mare, publicul mai numeros. Este important ca sportivii să facă față emoțional”, a spus Ioana Preduțoiu, remarcând că a crescut numărul participanților, cât și cel al antrenorilor tineri.

Marius Florea, noul președinte al Federației Române de Scrimă, a remarcat că este o competiție foarte bine organizată. ”Este un test pentru campionatul național din iunie. Le urez succes copiilor și sperăm să scoată rezultate cât mai frumoase pe plan internațional”.

Edilul orașului Buftea, Gheorghe Pistol, a urmărit cu atenție prestația concurenților și a acordat premiile, după ce a primit, la rândul său, o plachetă, în semn de mulțumire pentru susținerea scrimei românești. ”La Buftea, sportul a devenit un stil de viață și asta o poate demonstra agenda sportivă anuală a orașului nostru. Suntem încântați de numărul  mare de copii înscriși la acest minunat sport. Competițiile sportive pot fi și momente de relaxare și bucurie. În același timp, pot fi și momente de suspans, de lupte strânse. Într-un final, rezultatele vor fi o experiență plăcută, inedită, din punct de vedere emoțional, vizual, așa cum am avut ocazia să vedem aici, la Buftea”, a declarat primarul.

 

Sursa: Jurnalul de Ilfov