- certificatul medical constatator al naşterii ;
- actele de identitate ale părinţilor– în original;
- pașaportul părintelui cetățean străin, respectiv actul de identitate pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, sau după caz, documentul de identitate eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări, în original;
- actele de identitate ale reprezentanților legali ai mamei/declarantului, în situația când părinții copilului sunt minori, dacă e cazul;
- certificatele de naştere ale părinţilor – în original ;
- certificatele de naștere apostilate/supralegalizate, precum și traducerea legalizată a acestora, în situația părinților cetățeni străini, în original, dacă este cazul;
- certificatul de căsătorie al părinţilor, dacă este cazul – în original ;
- aprobarea parchetului pentru înhumare, dacă este cazul;
- cerere de înregistrare tardivă (peste termenul de 30 zile), dacă este cazul;
- amendă de 100 lei pt. depăşirea termenului de declarare, dacă este cazul;
- declaraţia de recunoaştere (dacă părinţii nu sunt căsătoriţi) – dacă este cazul;
- declaraţia cu privire la domiciliul copilului – dacă este cazul;
- declarație privind numele copilului, în cazul în care părinții căsătoriți au nume de familie diferite, dacă e cazul;
- pentru declararea nașterii după expirarea termenelor, dar nu mai târziu de un an, înregistrarea naşterii se face la cererea scrisă a declarantului, cu aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul;
- pentru declararea nașterii după trecerea unui an, înregistrarea naşterii se face la cererea scrisă a declarantului, cu aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, cu avizul conform al D.J.E.P.ILFOV.;
- fotocopia procesului-verbal întocmit de polițist cu ocazia verificărilor efectuate la solicitarea unității sanitare în care a avut loc nașterea, certificată pentru conformitate de reprezentantul unității sanitare, în situația când mama nu deține act de identitate, dacă e cazul;
- procesul-verbal privind identitatea declarată de mamă, semnat de reprezentantul D.G.A.S.P.C., de reprezentantul poliției și de cel al unității sanitare, în cazul în care nașterea mamei nu este înregistrată în registrele de stare civilă, dacă e cazul;
- dispoziția primarului privind stabilirea numelui de familie și a prenumelui copilului, în cazul în care mama nu este înregistrată, stabilirea accestora se face în considerarea datelor rezultate din certificatul medical constatator al nașterii și din declarația tatălui de recunoaștere a copilului, dacă este cazul;
- interpret autorizat, în cazul cetățenilor străini, necunoscător al limbii române, dacă e cazul;
- interpret autorizat al limbajului mimico-gestual ori al limbajului specific persoanelor cu surdocecitate, în cazul persoanelor cu handicap auditiv sau surdocecitate, dacă e cazul;
Declararea naşterii:
se face de către oricare dintre părinţii copilului, iar dacă, din diferite motive, nu o pot face, obligația revine medicului, persoanelor care au fost de față la naștere, personalului desemnat din unitatea sanitară în care a avut loc nașterea sau oricărei persoane care a luat cunoștință despre nașterea copilului, la Compartimentul de Stare Civilă, iar eliberarea documentelor are loc în termen de trei zile lucrătoare, conform programării;
Verificarea actelor care urmează a fi depuse în vederea înregistrării naşterii se face numai de către personalul din cadrul Compartimentului de stare civilă, conf. Art 6, alin. (1) din Legea nr. 119/1996, iar întocmirea dosarului se face doar sub îndrumarea acestuia. Amenzile aferente se achită doar după completarea dosarului şi întocmirea procesului-verbal de constatare, la îndrumarea funcţionarilor specializaţi din cadrul aceluiaş compartiment.
La solicitarea petentului, Serviciul de relaţii cu publicul îi va aduce la cunoştinţă verbal acestuia informaţiile respective dar în mod general, îndrumându-l să solicite informaţii concrete la Compartimentul de Stare Civilă.
Termene pentru declararea naşterii:
- 30 zile de la data naşterii copilului născut viu şi aflat în viaţă
- 3 zile de la data naşterii copilului, pentru copilul născut mort
- 24 ore din momentul decesului, pentru copilul născut viu, dar care a decedat înăuntrul termenului de 30 zile
- 30 de zile pentru copilul găsit sau părăsit de mamă în maternitate/unități sanitare